Cod galben de vreme rea în Argeș! Meteorologii anunță ploi torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină

de | 07.05.2024 16:22 | Eveniment, Importante, Județean

Administrația Națională de Meteorologie a emis în această dimineață o avertizare meteo Cod galben de vreme severă valabilă în Argeș, dar și în alte județe. Aceasta anunţă ploi torenţiale, descărcări electrice, grindină şi vijelii.

Avertizarea meteo a intrat în vigoare astăzi, 07 mai,  la ora 10:00 și este valabilă până diseară la ora 23:00.

Potrivit ANM, în Moldova, Muntenia, estul Transilvaniei și local în Maramureș, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină, intensificări ale vântului și vijelii

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.

 

harta.svg - Cod galben de vreme rea în Argeș! Meteorologii anunță ploi torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină

Astfel de fenomene se vor semnala astăzi, pe arii restrânse, și în restul țării. În zilele următoare, vremea va fi instabilă îndeosebi în jumătatea de vest a teritoriului.

RECOMANDĂRI ISU Argeș

Având în vedere că ANM a emis o atenționare de vreme rea în județul nostru, în acest sens, ISU Argeș recomandă următoarele:

  • Curățați șanțurile și rigolele de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apei provenite din precipitații.
  • În cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, nu încercați să le traversați prin apă și nu vă apropiați de malurile acestora.
  • Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.
  • Sistați activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime.
  • Închideți toate ferestrele locuinţei şi altor categorii de construcţii.
  • Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ.

Recomandări pentru șoferi

În acest context, șoferii sunt sfătuiți de autorități să circule cu viteza adaptată condițiilor de trafic și de drum, iar înainte de a pleca în călătorie, să se informeze cu privire la condițiile meteorologice din zonele în care urmează să meargă.

Pentru evitarea implicării în accidente în condiții de ploaie, conducătorii auto sunt sfătuiți să-şi sporească atenția pe toată durata deplasării, să reducă viteza, să-și asigure o bună vizibilitate în parbriz, lunetă și oglinzi, să mărească distanța de siguranță dintre autovehicule și să evite depășirile periculoase sau alte manevre riscante.

Recomandăm șoferilor să circule cu multă atenție, să adapteze viteza la condițiile de trafic și drum, să păstreze în mers o distanță de siguranță între autovehicule și să se asigure foarte bine înainte de fiecare manevră, evitând depășirile riscante și adoptând o conduită preventivă pe tot parcursul traseului!”, recomandă polițiștii rutieri

Foto: ANM/

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Peste 70 de sancțiuni aplicate de Jandarmeria Argeș în minivacanța de 1 Mai și Sărbătorile Pascale

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Administrația Națională de Meteorologie

Ultimele articole