Tânăr tehnician veterinar – găsit fără viață în Pitești

de | 09.05.2024 09:13 | Eveniment, Pitești

Un tânăr în vârstă de 30 de ani a fost găsit fără viață noaptea trecută în municipiul Pitești.  Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș a fost solicitat să intervină pentru a-i acorda îngrijiri medicale bărbatului, care se afla în mașină. Acesta a fost resuscitat, însă, din păcate, cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru el, fiind declarat decesul.

La fața locului au ajuns și polițiștii de la Secția 4, cercetările fiind preluate ulterior de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești.

Bărbatul se afla în apropierea  cabinetului unde lucra, fiind tehnician veterinar. Potrivit surselor Ancheta,  acesta este descris ca fiind consumator de alcool și suferind de depresie. Împrejurările în care tânărul și-a pierdut viața vor fi stabilite însă în urma autopsiei medico-legale.

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit un dosar penal, conform art. 192 din Codul Penal, în care cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești. Pentru stabilirea cauzelor decesului urmează să fie dispusă efectuarea unei autopsii medico-legale, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei, transmite IPJ Argeș.

 

Citiți de asemenea pe anchetainline.ro

Incendiu violent într-o gospodărie din Moșoaia

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/berta-dima/" target="_self">Berta Dima</a>

Articol scris de Berta Dima

Absolventă a programului de master Jurnalism Tematic, Universitatea București, experiență în presă din anul 2020, pasionată de domeniul social.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Pitești