Ionuț Moșteanu, candidatul Alianței Dreapta Unită la Primăria Municipiului Pitești, și-a prezentat principalele puncte din agenda pe care și-a propus-o pentru un ”Pitești Modern”. Moșteanu vorbește de Pădurea Trivale, FC Argeș, despre importanța atragerii fondurilor europene, despre implicarea cetățenilor în procesul de luare a deciziilor orașului, despre reforma Poliției Locale, dar și despre alte obiective esențiale pentru a dezvolta Piteștiul.
Iată planul propus de Ionuț Moșteanu pentru un ”Pitești Modern”:
- ”Pădurea Trivale va rămâne a generațiilor viitoare de piteșteni – Pădurea Trivale va fi arie naturală protejată. O administrație cu viziune ar fi putut face asta până acum. În schimb, administrația PSD, susținută de o parte a consilierilor locali PNL, s-a ocupat în ultimii ani doar de a găsi portițe legale care să lase spațiu abuzurilor imobiliare.
- FC Argeș nu va mai fi clubul primarului – echipa va fi redată piteștenilor. Echipa are nevoie de un management profesionist, de investitori privați, nu să fie jucăria primarului folosită în scop electoral.
- Primăria este a piteștenilor. Fără cheltuieli inutile și contracte pentru firmele de partid. Fără jaf din banii publici. Piteștiul are nevoie de fonduri europene. Trebuie să ne dezvoltăm orașul cu bani europeni.
- Modernizăm Piteștiul împreună: oameni, ONG-uri, mediul de afaceri. Voi aduce la aceeași masă mediul de afaceri, ONG-urile, mediul universitar și toți piteștenii, pentru a-i implica în deciziile orașului.
- Piteștiul are nevoie de un parc industrial pe locul CET Sud. Piteștiul trebuie să devină un oraș care sprijină antreprenorii, nu îi îngroapă în taxe. Iar pe locul fostului CET Gavana vom realiza primul centru expozițional și de conferințe la standarde europene din România, astfel încât Piteștiul să fie pe harta turismului de business.
- Infrastructură modernă în orașul nostru. Reducem traficul și investim în proiecte majore de infrastructură care să decongestioneze traficul în puncte esențiale: Podul Lânăriei – Sticlelor în Prundu, pod peste Argeș la capătul drumului expres Pitești – Mioveni, revitalizarea fostei centuri a Piteștiului, realizarea străzii de legătură între Calea Bascovului, zona Universității Brâncoveanu, cu strada George Coșbuc, de-a lungul căii ferate Pitești-Curtea de Argeș. Demarăm proiectul Trenului Metropolitan Pitești – Mioveni, investiția solicitată de Dacia.
- Piteștiul, orașul care investește în cartiere. În toate cartierele – terenuri de sport și parcări supraetajate pentru automobile, parcări rezidențiale pentru biciclete, eliberăm trotuarele pentru pietoni.
- Pentru a fi un oraș de succes, trebuie să fim un oraș educat. Investim în infrastructură școlară, astfel încât toți elevii din Pitești să învețe în program de dimineață în câțiva ani, atragem banii din PNRR cu care modernizăm școlile și construim creșe. Dezvoltarea învățământului dual este o altă prioritate în mandatul meu.
- Un oraș modern este un oraș care e prietenos cu locuitorii lui. Piteștiul are nevoie de parcuri și oaze de spațiu verde aflate la maximum 10 minute de mers pe jos de fiecare piteștean.
- Reformăm Poliția Locală și demarăm procedurile pentru realizarea unei noi gropi de gunoi, la distanță de oraș”.
Acest material a fost comandat de Partidul Uniunea Salvați România (parte a alianței electorale ”Alianța Dreapta Unită”)și publicat de operatorul economic SC MB AGENCY COMPLETE SRL. Cod unic de identificare: 21240009.
Sursă foto: ediția tipărită.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: