ARGEȘ. Polițiștii au descoperit la percheziții aproximativ 800 de litri de produse alcoolice

de | 30.05.2024 11:39 | Eveniment, Importante, Județean

În urma a două mandate de percheziție domiciliară din Argeș, polițiștii au descoperit aproximativ 800 de litri de produse alcoolice, la imobilul unei persoane neautorizată ca antrepozitar fiscal.

alcool descoperit politisti

Foto: IPJ Argeș

„În cadrul acțiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, în județul Argeș, într-un dosar penal privind infracțiunea de deținere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile, supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, peste limita a 200 de litri băuturi spirtoase”, transmite IPJ Argeș.

alcool descoperit politisti

Foto: IPJ Argeș

În urma celor descoperite o persoană a fost condusă la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, pentru audieri.

Prejudiciul va fi stabilit pe parcursul administrării probatoriului, mai anunță reprezentanții IPJ Argeș.

De precizat că activitățile de percheziție domiciliară s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor criminaliști din cadrul Serviciului Criminalistic Argeș.

 

Foto: IPJ Argeș

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

(VIDEO) Evaziune fiscală în Argeș și în București! Șapte persoane duse la audieri

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Jupiter | Pitești