Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, perioada 10 iunie-08 iulie 2024. Potrivit meteorologilor, vom avea parte de vreme călduroasă în cea mai mare parte a României, cu temperaturi mai ridicate decât media pentru această perioadă, dar și manifestări de instabilitate atmosferică.
Vremea în săptămâna 10.06.2024 – 17.06.2024
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării. Cel mai cald va fi în regiunile sudice.
În ceea ce privește regimul pluviometric, acesta va fi excedentar în regiunile nordice, nord-vestice și nord-estice, dar și deficitar în regiunile sudice și sud-estice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Vremea în săptămâna 17.06.2024 – 24.06.2024
În această săptămână va fi cald în toată țara. Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sudice.
Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în jumătatea sud-vestică a teritoriului.
Vremea în săptămâna 24.06.2024 – 01.07.2024
La finalul lunii iunie, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în majoritatea zonelor, dar mai ales în cele sudice.
vestice, anunță ANM