Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, în comuna argeșeană Stâlpeni, în care au fost implicate două autoturisme.
La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii cu o autospecială de intervenție și un echipaj SMURD de prim ajutor calificat, dar și un echipaj SAJ. De asemenea, la locul accidentului au fost prezenți și oamenii legii.
Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș a rezultat că o femeie de 32 de ani, din Stâlpeni, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localității de domiciliu, având direcția de deplasare Câmpulung spre Pitești, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, posibil pe fondul neasigurării la schimbarea direcției de deplasare spre stânga, a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, ce efectua manevra de depășire.”, transmite IPJ Argeș
În urma impactului dintre cele două vehicule, șoferița de 32 de ani a suferit un traumatism la mâna stângă.
Ea a primit îngrijiri medicale la fața locului, iar ulterior a fost transportată la spital.
Totodată, pompierii au asigurat măsurile specifice pentru pentru prevenirea incendiilor.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.
Sursă foto: Stâlpeni, comuna noastră!
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Tragedie în Italia! Șofer român găsit fără viață în cabina TIR-ului