Captură importantă a polițiștilor de frontieră români și bulgari din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu Ruse. Ei au descoperit peste 2.000 de parfumuri contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 900.000 lei, într-un autocamion venit din Turcia.
Pe 05 iulie, în jurul orei 14:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu Ruse, polițiștii de frontieră au controlat autocamionul condus de un cetățean turc, în vârstă de 44 de ani, care transporta vată minerală de la o societate din Turcia pentru România.
Potrivit Poliției de Frontieră Română, în cadrul acestei operațiuni, au fost identificate peste 2.000 de parfumuri care ar fi putut aduce prejudicii semnificative drepturilor de proprietate intelectuală ale unor mărci renumite. Valoarea totală a acestor bunuri a fost estimată la aproximativ 900.000 lei.
Bunurile au fost confiscate în vederea expertizării şi continuării cercetărilor.
În prezent, față de cetățeanul turc se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.
Sursă foto: Poliția de Frontieră Română
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Două parcuri de distracții de pe litoral, amendate și închise temporar de ANPC!