Veste bună pentru sportivi. Executivul a aprobat majorarea unor cheltuieli

de | 12.07.2024 15:18 | Economic, Național

Veste bună pentru sportivi. Guvernul a aprobat în ședința de joi majorarea cuantumurilor maxime până la care pot fi efectuate cheltuieli, atât cu privire la fondurile de la bugetul de stat, cât și din fondurile proprii, ale Comitetului Olimpic și Sportiv Român sau al federațiilor sportive naționale pe ramură de sport. Ultima modificare a acestor cheltuieli a fost făcută acum 8 ani.

Printre cuantumurile majorate se numără cele cu privire la cheltuielile zilnice de masă la acțiunile interne și internaționale, cele privind asigurarea unei alimentații corespunzătoare efortului depus de către sportivi, precum și de către grupele de copii şi juniori ambele actualizate, de asemenea, ultima dată acum 8 ani, la fel ca și cele privind plata arbitrilor și a altor persoane implicate în organizarea competițiilor sportive, cheltuielile medicale și pentru controlul doping efectuate de către Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, federațiile sportive naționale, cluburile sportive, respectiv direcțiile județene de sport și Direcția pentru Sport a Municipiului București.

Asigurările pentru accidente

De asemenea, a fost reglementat mecanismul de majorare a premiilor de care pot beneficia sportivi și colectivele tehnice care obțin performanțe deosebite la competițiile sportive olimpice/paralimpice, respectiv competiții mondiale, europene balcanice și naționale. Pentru Comitetul Naţional Paralimpic, a fost instituită abilitatea legală privind plata premiilor pentru competițiile persoanelor cu nevoi speciale, similar Comitetului Olimpic și Sportiv Român, care acordă premieri pentru competițiile desfășurate sub egida Comitetului Olimpic Internațional.

Potrivit hotărârii, a fost completat cadrul legal privind asigurările pentru accidente, precum și cel cu privire la achiziționarea echipamentelor de recuperare medicale a sportivilor, a instalațiilor și materialelor sportive, precum și a echipamentului sportiv de pregătire și competiție.

Au intervenit modificări și completări ale cadrului legal și cu privire la competițiile la care Comitetul Olimpic și Sportiv Român sau Agenția Națională pentru Sport acordă premiere antrenorilor sau profesorilor care au depistat, selecționat şi/sau pregătit sportivi care au obținut rezultate sportive de excepție și au fost majorate limitele maxime până la care pot fi premiați sportivii care obțin titlurile de maestru emerit al sportului și antrenorii care primesc titlul de antrenor emerit, de către federațiile sportive naționale, precum și limita maximă până la care poate fi acordat premiul național pentru sport, pentru rezultatele sportive de excepție sau cele până la care pot fi acordate premieri individuale pentru voluntari de către Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. Au fost reglementate limitele maxime până la care pot fi acordate premii în bani și/sau obiecte de către structurile sportive, cu prilejul unor aniversări jubiliare, al retragerii din activitate a unor sportivi, antrenori sau a altor personalități din domeniul sportului, precum şi al unor acțiuni speciale. De asemenea, prin modificarea de joi a actului normativ, s-a instituit o ierarhizare a sportivilor de înaltă performanță seniori, atât la sporturi individuale cât și la sporturi pe echipe, în funcție de rezultatele obținute anterior în competițiile internaționale.

Foto descriptiv. Sursa foto: gov.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Iată programul meciurilor de la Mioveni. Astăzi începe Campionatul European de Baschet U20

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Agenția Națională pentru Sport | București | Mioveni