Veste bună pentru acești români! Cardurilor de alimente vor fi încărcate cu  250 lei, din 14 august

de | 29.07.2024 11:36 | Economic, Național

Veste bună pentru acești români! Tichetele sociale vor fi încărcate cu suma de 250 de lei, din data de 14 august, iar de ele vor beneficia aproximativ 2,6 milioane de persoane. Anunțul a. fost făcut astăzi de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene Adrian Câciu. Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde.

”O nouă tranșă de 250 lei va fi virată în luna august unui numar de aproximativ 2,6 milioane de persoane!

Încărcarea cardurilor de alimente(tichete sociale) cu valoarea de 250 lei va începe din data de 14 august pentru un numar de aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili.”, a transmis ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene Adrian Câciu.

Totodată ministrul amintește și cine sunt beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvernul României:

  • – persoanele – copii şi adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
  • – familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;
  • – familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;
  • – familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condițiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;
  • – pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
  • – persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde.

Foto descriptiv. Sursă foto: FB Adrian Caciu

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Cristian Gentea: ”Sărbătorim împreună Ziua Imnului Național al României”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Adrian Câciu | Guvernul României

Ultimele articole