Ministerul Finanțelor propune modificarea Codului de Procedură Fiscală

de | 31.07.2024 12:06 | Economic, Național

Ministerul Finanțelor (MF) anunță că pune în dezbatere publică actul normativ de modificare a Codului de procedură fiscală pentru adaptarea legislației fiscale, astfel încât gradul de colectare și conformare la plată să crească.

Potrivit informării publicate, MF precizează că modificările Codului de procedură fiscală au făcut obiectul discuției ample de luni, 29 iulie 2024, dintre Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș și reprezentanții mediului de afaceri, dintre care amintim: Asociația Română a Băncilor, Patronatul Antreprenorilor Contabili din România, Camera Consultanților Fiscali, CECCAR, AmCham, Confederația Patronală Concordia și Consiliul Investitorilor Străini. La finalul întâlnirii, cele două părți au stabilit un termen de 20 de zile pentru transmiterea de propuneri din partea mediului de afaceri pentru eventuale modificări ale proiectului de act normativ.

”Efectul sinergic al tuturor măsurilor pe care le implementăm pentru a ține sub control evaziunea fiscală va fi vizibil în contul de execuție bugetară. Din experiența noastră, în combaterea evaziunii fiscale și având în vedere mecanismele pe care le implementăm, am constatat că trebuie să gestionăm problema din mai multe direcții, pentru a monitoriza și reveni la normalitate. Proiectele noastre de digitalizare converg spre obiectivul general de reducere a gap-urilor la diverse categorii de impozite și taxe. Toate statele care au aplicat astfel de proiecte de digitalizare au obținut rezultate semnificative. Toate aceste măsuri ne vor ajuta să valorificăm mai bine creanțele bugetare, să reducem cât mai mult sarcina fiscală de pe umerii contribuabililor și astfel să generăm finanțări consistente pentru asigurarea marilor servicii publice”, subliniază Marcel Boloș, potrivit sursei citate.

Principalele modificări vizează:

  • Acordarea eșalonării la plată în formă simplificată, inclusiv pentru obligațiile fiscale cu reținere la sursă, în anumite condiții
  • Posibilitatea plății obligațiilor fiscale în conturile de venituri bugetare aferente fiecărui tip de obligație fiscală;
  • Stabilirea unor mijloace electronice de comunicare mai facile cu reprezentanții legali/desemnați ai mediului de afaceri, pentru informarea periodică privind situația fiscală;
  • Simplificarea procedurilor de valorificare a bunurilor sechestrate și confiscate;
  • Măsuri pentru întărirea disciplinei financiare privind operațiunile de încasări şi plăți în numerar în cazul debitorilor care au înființate popriri asupra conturilor bancare;
  • Introducerea numărului de identificare digitală, alternativ CNP-ului.

Sursă foto: Facebook MF.

Citiți, de  asemenea, pe anchetaonline.ro:

Restaurant Grota Rece Teilor vă întâmpină cu decor elegant și preparate delicioase

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Teilor