Vasile Stan, fost director al Spitalului de Pediatrie Piteşti şi fost șef al secției de chirurgie ortopedică în cadrul aceleiaşi unităţi medicale a încetat din viaţă la vârsta de 72 de ani.
Unul dintre cei mai joviali și mai profesioniști medici argeşeni, acesta nu mai profesa de câţiva ani, retrăgându-se din viaţa profesională din cauza unor probleme medicale.
Apreciat de colegi, dar şi de familiile micilor pacienţi cărora le-a alinat suferinţele, dr. Vasile Stan este deplâns de întreaga comunitate.
Vasile Stan a condus Spitalul de Pediatrie în perioada 2010-2016. În această perioadă, acesta a suferit un infarct, chiar în timp ce se afla la muncă, însă a scăpat cu bine din această încercare. A fost descoperit fără suflare astăzi, 6 august, în jurul orei 19, existând bănuiala că tot un un infarct l-ar fi răpus de această dată.
Nici nu ştiţi ce înseamnă să operezi un copil câteva ore şi să-l vezi la puţin timp gângurind… Medicul de copii are o altă structură sufletească, alt comportament.” – dr. Vasile Stan, 2012.
Dumnezeu să-l odihnească!
Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Primul RMN deschis a ajuns în Pitești, la Spitalul Sfântul Nicolae!