Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis vineri o atenționare de călătorie pentru românii care se află în Suedia, tranzitează această țară sau intenționează să ajungă acolo. Începând cu 12 noiembrie 2026 și până la 11 mai 2027, vor fi efectuate controale la frontierele terestre.
Măsura a fost luată de autoritățile suedeze pe baza unei evaluări privind existența unei amenințări serioase la adresa ordinii publice și a securității interne.
Evaluarea se bazează, în principal, pe situația serioasă de securitate rezultată în urma invaziei ruse la scară largă în Ucraina, care a dus la apariția unor amenințări hibride și la prezența și acțiunile unor actori ostili în interiorul spațiului Schengen’, se arată într-un comunicat transmis de guvernul suedez, potrivit Agerpres
Pentru informații suplimentare, românii pot consulta site-urile autorităților suedeze: https://www.regeringen.se/pressmeddelanden/2026/11/aterinford-granskontroll-vid-inre-grans/ și https://polisen.se/lagar-och-regler/resa-till-fran-sverige/.
De asemenea, cei care au nevoie de asistență consulară pot apela numerele de telefon ale Ambasadei României la Stockholm: 0046-(0)8-20.56.74, 0046-(0)8-20.99.27 și 0046-(0)8-411.31.81. Pentru situațiile de urgență, precum accidente cu victime, decese sau alte împrejurări care pun în pericol siguranța cetățenilor, este disponibil numărul 0046 722 511 453.
MAE recomandă și consultarea paginilor de Internet https://stockholm.mae.ro/ și https://mae.ro și reamintește cetățenilor români care călătoresc în străinătate că aceștia au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte informat” (https://play.google.com/store/apps/details?id=com.mae.alerte&hl=ro, https://apps.apple.com/ro/app/c%C4%83l%C4%83tore%C8%99te-informat/id6452016795), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.
Foto descriptiv/ arhivă
























