Un control al polițiștilor din Pitești s-a încheiat cu o amendă de 20.000 de lei pentru un bărbat de 35 de ani. Omul avea în mașină ceva ce nu ar fi trebuit să ajungă pe piață fără documentele fiscale necesare.
Mai exact, în autoturismul acestuia au fost găsite peste 3.200 de țigarete nefiscalizate, pe care le-ar fi deținut în vederea comercializării.
Piteșteanul a fost depistat pe 7 noiembrie de polițiștii Secției 1, care au verificat autoturismul și au descoperit țigările fără timbru fiscal emis de autoritățile române.
Pentru stabilirea întregii situații, la verificări au participat și polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice. În total, au fost numărate 3.218 țigarete care nu aveau aplicat timbrul fiscal obligatoriu.
Bărbatul a fost sancționat contravențional cu 20.000 de lei, în baza Legii 227/2015 privind Codul fiscal. Toată cantitatea de țigări a fost confiscată.
Foto Facebook Botoșăneanul























