Peste 900 de animale aflate în pericol, salvate în primele șapte luni ale anului de polițiști!

de | 26.08.2024 13:56 | Eveniment, Național

Poliţiştii specializaţi în protecţia animalelor au desfăşurat în primele șapte luni din 2024 peste 8.000 de controale şi au salvat peste 900 de animale aflate în situaţii de pericol, informează IGPR.

Totodată, oamenii legii au întocmit peste 1.200 de dosare penale, au efectuat 276 de percheziţii şi au dat amenzi de peste 5 milioane de lei.

Potrivit unui comunicat al IGPR, în primele șapte luni ale anului, poliţiştii specializaţi în protecţia animalelor au acționat pentru salvarea și extragerea imediată din situații de pericol a 905 animale, fiind emise 366 de ordine de plasare în adăpost, cu 25% mai multe față de primele 7 luni ale anului 2023.

Pentru neregulile de natură contravențională constatate, polițiștii au aplicat 11.487 de sancțiuni contravenționale, cu 23% mai multe față de perioada similară a anului 2023, în valoare de 5.538.380 de lei.

Conform legii, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă „folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferință”, cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă „practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive” și cu închisoare de la 2 la 7 ani „uciderea animalelor, cu intenție, fără drept”.

În prezent, amenzile contravenționale sunt cuprinse între 3.000 de lei și 12.000 de lei.

Iată pentru ce fapte se pot aplica amenzi:

  •  nerespectarea obligației deținătorilor de animale de a asigura acestora un adăpost corespunzător, hrană și apă suficiente, posibilitatea de mișcare suficientă, îngrijire, atenție și asistență medicală;
  •   folosirea de animale pentru expoziții, spectacole, publicitate, realizare de filme și în scopuri asemănătoare, dacă aceste activități le provoacă suferințe fizice și psihice, afecțiuni sau răniri;
  • abandonarea și/sau alungarea unui animal a cărui existență depinde de îngrijirea omului;
  • administrarea de substanțe destinate stimulării capacităților fizice ale animalelor în timpul competițiilor sportive, sub forma dopajului;
  • folosirea de mijloace de dresaj care să provoace traume psihice sau fizice, precum și metode care să prejudicieze sănătatea ori bunăstarea animalului.

Pentru nesupravegherea și neasigurarea animalelor, lăsându-le libere pe stradă sau în alte spații publice, ce pot prezenta un pericol pentru alte persoane sau bunuri, amenda contravențională este între 100 de lei și 500 de lei.

Potrivit Poliției Române, deţinătorilor de animale le este interzis să aplice rele tratamente şi cruzimi, acestea constituind infracțiuni care se pedepsesc cu închisoarea sau cu amendă penală și chiar cu confiscarea animalelor, astfel:

►Cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă:

  • Despărţirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viaţă,exceptând îndepărtarea puilor de mamă înainte de perioada minimă specifică speciei pentru înţărcare;
  • Folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferinţă;
  • Intervenţiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi: codotomia (tăiatul cozii), cuparea urechilor (tăiatul urechilor), secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, coltilotul ciocului şi dinţilor.

►Cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă:

  •  Folosirea animalelor sălbatice aparţinând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane şi trupe de artişti ambulanţi, precum şi în orice alte tipuri de spectacole similare;
  • Folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situaţii decât pentru imobilizarea acestora;
  • Practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive;
  • Rănirea cu intenţie a animalelor.

►Cu închisoare de la 2 la 7 ani:

  •  Uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept;
  • Schingiuirea animalelor;
  • Organizarea de lupte între animale sau cu animale;
  • Zoofilia.

Referitor la animalele sălbatice, acestea pot fi deținute doar de către persoane autorizate de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Foto: Poliția Română

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Nu le pasă! Conduc beți sau fără permis pe străzile din Argeș

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: