Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat zece cetățeni sirieni care încercau să intre ilegal în România, ascunși în podeaua dublă a unei rulote tractate de un cetățean moldovean de 26 de ani.
Potrivit Poliției de Frontieră Română, incidentul a avut loc pe 7 august 2024, în jurul orei 06.00, când moldoveanul a încercat să intre în România.
În urma controlului, polițiștii au descoperit cele zece persoane, care aveau vârste între 13 și 49 de ani. Aceștia au spus că au plătit câte 12.500 de euro pentru a fi duși ilegal în Germania. Inițial, au călătorit cu un microbuz din Istanbul până aproape de granița cu Bulgaria, de unde au fost preluați de moldovean.
Conform înțelegerii dintre România și Bulgaria, toți cei implicați, inclusiv șoferul și rulota, au fost predați autorităților bulgare pentru continuarea cercetărilor.”, transmite Poliția de Frontieră Română
Foto: Poliția de Frontieră Română
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
(VIDEO) Primele imagini cu dronele rusești care au ajuns în România!