A murit actorul James Earl Jones, vocea lui Darth Vader din „Războiul Stelelor”

de | 10.09.2024 12:56 | Național, Eveniment

Este doliu în lumea cinematografiei, după ce legendarul actor James Earl Jones, cunoscut în special pentru vocea emblematică a personajului Darth Vader din „Războiul stelelor”, a murit la vârsta de 93 de ani.

Potrivit news.ro, actorul s-a stins din viață astăzi, 09 septembrie, în casa sa din New York.

Cu o carieră de peste șase decenii, Jones a câștigat multiple distincții, inclusiv trei Premii Tony, două Premii Emmy și un Grammy. În 2011, a fost onorat cu Premiul Oscar pentru întreaga carieră.

Deși cunoscut în special pentru vocea sa inconfundabilă în rolul lui Darth Vader, James Earl Jones a avut o carieră remarcabilă și în teatru și film, interpretând roluri memorabile în „Othello”, „Regele Lear”, „Măsură pentru măsură” și „Hamlet”.

Născut pe 17 ianuarie 1931, în Arkabutla, Mississippi, Jones și-a început cariera pe Broadway în 1958 cu piesa „Răsărit la Campobello”.

De asemenea, a dat viață unor personaje de animație de renume, precum Mufasa în „Regele leu” și altele.

Foto: X

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Controale DSVSA Argeș în luna august! Amenzi în valoare de 76.000 de lei și tone de produse retrase de la vânzare

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Oscar