Reducerea riscului rutier este un obiectiv al acțiunilor polițiștilor rutieri. În acest context în ziua de 15 septembrie polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și depistarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră, în special a conducerii agresive, precum și a conducătorilor auto care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
Aceștia au acționat în 49 de filtre rutiere, efectuând 494 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.
În urma abaterilor constatate de către polițiștii rutieri, au fost aplicate, pentru abateri la normele rutiere, 517 sancțiuni contravenționale, fiind reținute 22 de permise de conducere și retrase 17 certificate de înmatriculare.
Din totalul abaterilor la regimul rutier constatate de polițiști, 126 au fost depășiri ale regimului legal de viteză.
Prinși conducând cu viteză excesivă au fost și o femeie,de 49 de ani din Pitești și un bărbat de 33 de ani din Mioveni. Aceștia au răma pietoni pentru 3 luni.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au depistat-o pe piteșteancă duminică, 15 septembrie în timp ce conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localității Stâlpeni, fiind înregistrată cu viteza de 115 km/h, cu 65 peste limita legală.
Bărbatul a fost depistat de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Mioveni în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 114 km/h.
Ambii conducători auto au fost sancționați contravențional, cu amendă în valoare de 1.485 de lei, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, iar permisele de conducere au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
Polițiștii rutieri atrag atenția asupra unui comportament responsabil în trafic, acționând pentru depistarea comportamentului agresiv, precum și a șoferilor care aleg să conducă după ce au consumat alcool sau substanțe psihoactive, punând astfel în pericol și pe ceilalți utilizatori ai drumului public.
Nu uitați și de modificările referitoare la felul în care se aplică pedepsele în situația unor accidente din care rezultă decesul unor participanți la trafic, iar conducătorul auto responsabil conduce sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără drept, acestea fiind situații în care pedeapsa ce va fi aplicată de instanța de judecată va fi cu executare.
„Totodată, amintim și de modificările adoptate prin Ordonanța de Urgență 84 din 28 iunie 2024, precum și Ordonanța de Urgență 97 din 11 iulie 2024.”, transmit polițiștii argeșeni.
Foto descriptiv
Citiți, de aseemnea, pe anchetaonline.ro:
Societate cu activitate în domeniul silvic din Drăganu – verificată și sancționată de polițiști