Incident grav duminică seara în localitatea Crizbav, din județul Brașov.
Două persoane au fost atacate de un urs. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în șase luni, și un bărbat de 68 de ani.
Potrivit news.ro, la fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj SMURD, două ambulanțe SAJ și un echipaj de jandarmi.
Ajunse la fața locului, echipajele medicale au constatat că adolescenta prezenta două plăgi superficiale în zona renală dreaptă și o plagă profundă în fesa dreaptă.
Cealaltă victimă, bărbatul în vârstă de 68 de ani, a suferit plăgi multiple la nivelul capului și scalpului. Ambele persoane au fost transportate la spital, unde vor beneficia de investigații medicale suplimentare și îngrijiri de specialitate. Victimele erau conștiente.
Potrivit sursei citate, a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru informarea populației din zonă cu privire la incident.
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro