Primar din Argeş – pus să plătească 185.000 euro după ce a recunoscut că a fraudat fondurile europene

de | 25.09.2024 20:15 | Din ediția tipărită, Administrație, Eveniment, Importante, Rural

► Primarul Constantin Smeu, care se pregăteşte zilele acestea să îşi încheie mandatul în fruntea administraţiei din Tigveni, a fost acţionat în judecată de APIA, pentru acoperirea prejudiciului adus UE, după ce a recunoscut că a falsificat zeci de semnături ale fermierilor din comună pentru a obţine bani europeni.

►În ultimii ani, după declanşarea anchetei, din declaraţia de avere a primarului de la Tigveni au dispărut toate proprietăţile pe care procurorii ar fi putut pune sechestru.

La începutul anului 2022, în zilele de 16, 17 şi 18 februarie, zeci de fermieri din cadrul Asociaţiei Crescătorilor de Bovine, Ovine şi Caprine Bârseşti-Tigveni au fost audiaţi la sediul Poliţiei Rurale Tigveni de către reprezentanţii Departamentului de Luptă Antifraudă în legătură cu suspiciunile de fraudare a subvenţiilor europene. Asociaţia fusese condusă anterior chiar de către primarul comunei, Constantin Smeu.

La momentul audierilor, primarul declara pentru publicaţia ArgeşPress.ro că s-au făcut anual controale şi nu înţelege ce se urmăreşte prin audierea celor 40-50 de membri ai asociaţiei: „În ceea ce priveşte lucrările, nu sunt probleme… Nu ştiu de ce îi cheamă. Pe mine nu m-a chemat nimeni. Probabil că urmez şi eu!”, declara Constantin Smeu în februarie 2022. Între timp, pus în faţa probelor, primarul pare să-şi fi adus bine aminte ce a făcut şi, pentru a evita pușcăria, a ales să semneze un acord de recunoaştere cu procurorii europeni.

► Anchetat de Parchetul European

În vara anului trecut, Parchetul European condus de Laura-Codruţa Kovesi a depus la Tribunalul Bucureşti un acord de recunoaştere a vinovăţiei, în care primarul comunei Tigveni, Constantin Smeu, a admis că a comis fraudă cu subvenții europene, anterior mandatului său, prin falsificarea semnăturilor a zeci de fermieri din localitate:

Inculpatul a acţionat, la momentul săvârşirii infracţiunilor, în calitate de preşedinte al unei asociaţii de crescători de animale situate în aceeaşi comună. În perioada 2016-2020, inculpatul a solicitat să primească finanțare agricolă pe numele membrilor asociației de la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură a României (APIA) – Centrul Județean Argeș.

Pentru fiecare cerere de finanțare, inculpatul a depus documente privind consimțământul, datele de identificare, numărul de animale per membru al asociației și suprafața alocată fiecărui membru. Însă, potrivit acuzațiilor, acele documente au fost falsificate prin falsificarea semnăturilor a 33 de persoane.” – se arată într-un comunicat emis de Parchetul European în iunie 2024.

Comunicatul integral emis de Parchetul European îl puteţi citi, în original, AICI!

► Cum a justificat primarul falsurile: „N-am vrut să-i mai plimb pe la şedinţe…”

N-am vrut să-i mai plimb pe la şedinţe, să facă, să dreagă… Erau mai în vârstă şi m-am gândit să nu-i mai pun pe drumuri”, şi-a justificat ulterior acţiunile primarul comunei Tigveni, Constantin Smeu.

Ca urmare a acţiunilor sale, Constantin Smeu a obţinut subvenții în valoare totală de 851.177,59 lei (în jur de 185.000 euro), în perioada 2017-2021. În prezența avocatului la alegere, inculpatul a declarat în mod expres că recunoaște că a săvârșit infracțiunile pentru care i s-a pus sub acuzare, acceptă cadrul legal pentru care s-a pus în mișcare procesul penal și este de acord cu pedepsele aplicate.

Drept urmare, primarul de la Tigveni s-a ales cu 2 ani și 2 luni închisoare cu suspendare și interdicția de a ocupa o funcție de conducere la asociația crescătorilor de animale sau la orice altă asociație, pe o perioadă de 3 ani după pronunțarea hotărârii definitive plus muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile.

Cu tinicheaua penală de coadă, Constantin Smeu nu a mai candidat pentru un nou mandat, în schimb a lăsat „moştenire” primăria nurorii sale, Ramona Smeu, cea care a fost aleasă de către concetăţeni să îi conducă în următorii patru ani.

► Constantin Smeu şi-a vândut proprietăţile la două luni după ce DLAF a început audierile la Tigveni

Săptămâna trecută, Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) l-a chemat în judecată pe Constantin Smeu, în cadrul unei acţiuni în răspundere delictuală pentru restituirea sumei de 851.177,59 lei reprezentând prejudiciul pentru campaniile 2016-2020, la care se adaugă şi penalizări. De altfel, încă de la încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei APIA s-a alăturat procesului în calitate de parte civilă, pentru a fi rambursată suma totală plătită.

La momentul respectiv, Parchetul European a pus sechestru pe conturile bancare deschise pe numele lui Constantin Smeu, precum și al Asociației Crescătorilor de Bovine, Ovine şi Caprine Bârseşti-Tigveni, în vederea recuperării prejudiciului adus bugetului UE. Probabil că ar fi pus sechestru şi pe proprietăţile primarului, dacă acesta nu ar fi avut „inspiraţia” de a scăpa de ele chiar la puţin timp după declanşarea anchetei penale.

declaratii avere constantin smeu 2022 si 2023

Astfel, dacă în declaraţia de avere depusă în 2022 Constantin Smeu menţionează că este proprietar pe trei terenuri (un teren agricol de 15.600 mp şi un altul de 5088 mp, precum şi un teren intravilan de 354 mp) şi o casă de locuit de 79 mp, în declaraţia din anul următor toate proprietăţile sale dispar. Potrivit documentului din 2023, Constantin Smeu a vândut proprietăţile pe 26 aprilie 2022 Emiliei Smeu (cel mai probabil soţia sa având în vedere că acelaşi nume este menţionat şi la rubrica „veniturile soţiei”).

Stranie coincidenţă, vânzarea proprietăţilor a avut loc la scurt timp după ce, în februarie 2022, zecile de membri ai asociaţiei de fermieri din Tigveni pe care Constantin Smeu o condusese făcuseră potecă la sediul Poliţiei Rurale din localitate.

Contactat de redactorii „Ancheta”, i-am solicitat (încă) primarului Constantin Smeu să explice cititorilor, cu precădere cetăţenilor comunei Tigveni care au avut încredere în el, cum va achita prejudiciul uriaş de aproape 200.000 de euro, în condiţiile în care nu mai are nicio proprietate pe numele său şi în curând nu va mai avea nici venitul de primar, iar răspunsul domniei-sale a fost, implacabil şi repetitiv, acelaşi: „Aşa, şi? Treaba mea! Ce vă interesează?!”

În ultimul an, singurele venituri ale lui Constantin Smeu au fost cele din indemnizaţia de primar, în valoare totală de 106.237 lei.

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Poliţist de la Permise Argeș – condamnat definitiv după ce a luat mită şi a făcut sex cu o viitoare şoferiţă

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Ultimele articole