Incident grav în Timișoara. Un tânăr de 20 de ani, care era dat în urmărire națională, a ajuns la spital după ce a sărit de la etajul doi al unui hotel, în încercarea de a scăpa de polițiști.
Potrivit antena3.ro, incidentul a avut loc în noaptea de 25 spre 26 octombrie.
Pe numele tânărului era emis un mandat de arestare preventivă pentru furt și a crezut că poate scăpa de pedeapsă, dacă se ascunde într-un hotel din Timișoara.
Numai că lucrurile nu au decurs așa cum spera el, iar oamenii legii l-au găsit, în urma unei sesizări.
Prin urmare, tânărul s-a trezit în timpul nopții cu oamenii legii la ușă, iar pentru a scăpa de închisoare acesta a decis să se arunce de la etajul doi al unității de cazare.
În ciuda căzăturii, acesta a supraviețuit și a fost transportat conștient la Spitalul Municipal Timișoara pentru îngrijiri medicale.
La data de 26.09.2024, în jurul orei 01:30, în urma unei sesizări, poliţiştii Secţiei 5 Timişoara au depistat un tânăr în vârstă de 20 de ani, care era cazat la un hotel din Timişoara, pe numele căruia era emis un mandat de arestare preventivă emis de către Curtea de Apel Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii de furt”, a precizat IPJ Timiş.
Sursă foto: Poliția Română
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
O bibliotecară din Topoloveni participă la o serie de evenimente în Statele Unite ale Americii