Ministrul Alina Gorghiu a declarat astăzi că peste 1.500.000 de români au semnat pentru susținerea candidaturii lui Nicolae Ionel Ciucă la alegerile prezidențiale, evidențiind faptul că dintre aceștia, 42.000 sunt din județul Argeș.
Această mobilizare subliniază încrederea cetățenilor în capacitatea lui Nicolae Ciucă de a conduce țara.
Pentru Partidul Naţional Liberal mereu a fost complicat să intrăm în turul 2 al alegerilor prezidențiale, dar am reușit! Pentru PSD e misiune ușoară să-l ducă pe candidatul la prezidențiale în turul 2, dar imposibil să câștige competiția. Ultimii 20 de ani dovedesc asta.
Peste 1.500.000 de români au semnat pentru Nicolae Ionel Ciucă, Președinte al României – dintre care 42.000 argeșeni – și le suntem profund recunoscători pentru sprijin!”, transmite ministrul Alina Gorghiu
De asemenea, ministrul a subliniat că PNL este singurul partid care propune un candidat cu un profil deosebit, evidențiind experiența vastă a lui Nicolae Ciucă, care a ocupat funcții precum șef al Statului Major, ministru al Apărării, premier și președinte al Senatului.
Suntem singurul partid politic cu un candidat care are într-adevăr profil de președinte. Nicolae Ciucă a fost șef al Statului Major, ministru al Apărării, premier, președinte al Senatului. Nu se pregătește la locul de muncă, ci știe exact ce are de făcut.
Aroganța și autosuficiența liderilor PSD ne aduc aminte de ce zicea Dragnea înainte de alegerile din 2014: ”După ce vom număra voturile vom spune trei cuvinte: Victor Ponta, președinte”! Și știți deznodământul acelor alegeri! Pentru ca românii sunt înțelepți, nu vor să dea toată puterea în mâinile PSD și vor vota Nicolae Ciucă la alegerile prezidențiale!Împreună, noi toți, vom putea reedita victoria Dreptei!”, adaugă ministrul
Nicolae Ciucă a adresat mulțumiri tuturor românilor care au susținut candidatura sa. De asemenea, candidatul PNL la alegerile prezidențiale a promis că va fi un președinte responsabil, implicat și echilibrat, dedicat construirii unui viitor mai sigur și mai bun pentru generațiile viitoare.
Vreau să le mulțumesc tuturor românilor care au sprijinit această candidatură, pentru cele 1.600.000 de semnături. Mulțumesc membrilor, primarilor, tinerilor și seniorilor liberali, președinților de filiale și tuturor colegilor mei din PNL care au muncit și au convins atât de mulți români să ne susțină.
Ne aflăm într-o situație în care România s-a schimbat și continuă să se schimbe. Situația internațională s-a schimbat și se schimbă, din păcate, din ce în ce mai des. Avem nevoie de o viziune liberală care să gestioneze toate aceste provocări: economice, sociale și cele care afectează democrația.Trebuie să găsim soluții pentru viitorul copiilor noștri, pentru siguranța noastră ca națiune. Venim cu o viziune de dreapta. România are nevoie de o astfel de viziune și de o persoană capabilă să o implementeze.Mă bazez foarte mult pe PNL, cel mai vechi partid politic din România și UE, un partid angajat și responsabil pentru toate proiectele politice asumate. Și de data aceasta, PNL vine cu un proiect pentru familie, comunitate și țară.Mă bazez foarte mult pe onoarea și credința oamenilor de dreapta în acest proiect. PNL vine cu o viziune pentru o Românie prosperă și sigură. România are capacitatea să asigure siguranța cetățenilor: siguranța economică, socială, în comunități, în școală, siguranța pentru demararea unei afaceri și capacitatea de a face față tuturor provocărilor externe.
Voi fi un președinte responsabil, implicat și echilibrat. Așa cum am făcut toată viața mea, voi munci alături de cetățenii României, alături de instituțiile statului pentru a putea să facem față oricăror provocări dar, înainte de toate, să putem să construim un viitor mai sigur și mai bun pentru generațiile viitoare.”, a declarat Nicolae Ionel Ciucă
Foto: Facebook Alina Gorghiu
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro