În ultimele 24 de ore, o persoană și-a pierdut viața, iar alte 13 persoane au fost salvate de pe munte de către echipele Salvamont.
În acest interval, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit unsprezece apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor.
Potrivit Salvamont România, în cazul acestor intervenții au fost salvate 13 persoane, iar niciuna dintre acestea nu a avut nevoie de transport la spital.
Din păcate, a fost și o persoană care a decedat pe munte. Ea a fost predată Serviciului IML.
De asemenea, în intervalul menționat mai sus, salvamontiștii au primit și 22 de apeluri prin care li se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană.
Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte
Atunci când dorim să facem o plimbare pe munte, pentru a evita evenimentele nedorite, Salvamont România transmite că trebuie să respectăm 10 reguli esențiale:
- Verificarea prognozei meteo: Înainte de a pleca, verificaţi prognoza meteo pentru a vă asigura că sunt condiţii favorabile drumeţiei. Primăvara, vremea poate fi imprevizibilă, aşadar este crucial să fiţi pregătiţi pentru schimbări rapide;
- Echipament adecvat: Asiguraţi-vă că aveţi încălţăminte şi îmbrăcăminte potrivită pentru munte. Straturile de haine sunt recomandate, pentru a vă putea adapta la schimbările de temperatură. Totodată nu uitaţi de sursa de iluminare şi acumulatori de rezervă pentru telefon şi lanternă;
- Planificarea traseului: Alegeţi un traseu potrivit nivelului dvs. de experienţă şi informaţi-vă despre durata, dificultatea şi particularităţile acestuia;
- Pachetul de supravieţuire: Aveţi întotdeauna cu dvs. un kit de prim ajutor, hărţi, busolă, apă, mâncare, lanternă şi un fluier de urgenţă;
- Informare cu privire la faună şi floră: Cunoaşterea speciilor de animale şi plante pe care le puteţi întâlni pe traseu deoarece vă poate ajuta să evitaţi eventualele pericole;
- Respectarea naturii: Păstraţi curăţenia pe traseu, nu lăsaţi gunoi şi nu deterioraţi habitatul natural;
- Comunicarea planurilor: Informaţi structurile SALVAMONT sau pe cineva apropiat despre traseul dvs. şi ora estimată de întoarcere;
- Navigarea conştientă: Folosiţi hărţi şi dispozitive de navigaţie dedicate pentru a evita rătăcirea, mai ales în zone necunoscute sau slab semnalizate;
- Hidratarea şi alimentaţia: Asiguraţi-vă că aveţi suficientă apă şi mâncare energizantă pentru a susţine efortul fizic;
- Adaptabilitate: Fiţi pregătiţi să vă ajustaţi planurile în funcţie de condiţiile meteo sau de propriul nivel de energie şi sănătate.
Foto descriptiv Facebook Salvamont România
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: