Incident în capitală, mai exact în sectorul 6, acolo unde mașina unei femei a căzut într-un crater după ce strada s-a surpat din senin.
Reprezentanții Primăriăriei sectorului 6 au transmis, într-un comunicat, că surparea a avut loc pe calea de acces din strada Regiei 2, care este teren privat și se află în proprietatea unei societăți.
Aceștia mai precizează că înainte de 1989 în acel loc a funcționat Fabrica de Țigarete.
„Terenul s-a surpat deasupra unei conducte de utilități, unde au avut loc lucrări de-a lungul timpului, din cauza greutății cumulate a mașinii parcate și a autoutilitarei care aparține unei firme de salubrizare, oprită pentru a ridica gunoiul”, a transmis Primăria Sectorului 6 într-un comunicat, potrivit Antena3 CNN.
Maşina se afla staţionată, iar în momentul în care a trecut o autoutilitară de salubrizare asfaltul a cedat.
„Din primele verificări a reieşit faptul că maşina se afla staţionată, iar în momentul în care ar fi trecut o autoutilitară de salubrizare asfaltul ar fi cedat. Menţionăm faptul că proprietarul maşinii, o femeie în vârstă de 43 de ani şi copilul acesteia, în vârstă de cinci ani, se aflau lângă autovehicul în momentul producerii incidentului”, au transmis polițiștii Capitalei.
Din informații mai aflăm că cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţia 20 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Foto: g4media.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro