A salvat o viață, dar și-a distrus mașina

de | 12.10.2024 00:00 | Național, Eveniment

O tragedie a fost evitată în ultimul moment în centrul istoric al Brașovului, unde șoferița unei mașini Tesla a salvat viața unui turist căzut pe stradă.

Potrivit observatornews.ro, incidentul a avut loc ieri, 11 octombrie, în apropiere de Casa Sfatului. Un grup de turiști s-a oprit pe trotuar, iar unul dintre ei s-a împiedicat de o groapă și a căzut în faţa unei maşini aflate în mers.

Pentru a evita impactul cu acesta, șoferița şi-a riscat viaţa și și-a distrus mașina.  A frânat şi în acelaşi timp a tras de volan, însă, din păcate, manevra a dus la coliziunea cu un alt autoturism care circula din sens opus.

Potrivit sursei citate, roata mașinii a trecut extrem de aproape de turist, iar intervenția acesteia a fost crucială pentru evitarea unei tragedii.

Imediat după incident, martorii au sunat la 112, iar echipajele de intervenție au sosit rapid la fața locului.

Din fericire, pietonul a scăpat nevătămat, în timp ce șoferii implicați în accident au avut nevoie de îngrijiri medicale.

În urma impactului între Tesla și cealaltă mașină, circulația a fost blocată. S-au făcut cercetări la fața locului, iar polițiștii au deschis un dosar penal în care acuzația formulată este vătămare corporală din culpă. La finalul cercetărilor, se va decide cine este vinovat pentru ce s-a întâmplat în centrul Brașovului.

Foto: observatornews.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

50 de ani de iubire sărbătoriți pe Transfăgărășan! Povestea emoționantă a unui cuplu din Londra

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Londra