Elevii de la Școala Gimnazială ,,Marin Preda’’ au primit vizita polițiștilor locali piteșteni

de | 16.10.2024 14:05 | Pitești, Administrație

Polițiștii locali piteșteni au susținut marți, 15 octombrie o activitate educațională la Școala Gimnazială ,,Marin Preda’’.

Aceștia au desfășurat activități educative la mai multe clase, în cadrul unui proiect educațional coordonat – la nivelul unității de învățământ – de doamna director Ramona Vasilescu.

În discuțiile cu elevii au fost abordate teme axate pe provocările actuale ale generației aflate pe băncile școlii, precum violența și bullyingul în mediul școlar, fumatul sau consumul de substanțe interzise în incinta unităților de învățământ, dar și răspunderea minorului în fața legii.

Elevii au fost extrem de receptivi, punând numeroase întrebări la care au primit răspunsuri adecvate nivelului lor de înțelegere, și au apreciat importanța informațiilor corecte și venite din surse avizate în scopul prevenției și al diminuării acestor fenomene din ce în ce mai îngrijorătoare în școli și licee, transmit polițiștii locali care anunță că astfel de acțiuni vor fi desfășurate și în alte unități de învățământ din Pitești.

Politisti locali in scoala

Foto: Poliția Locală Pitești

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Dosar penal pentru un șofer din Lunca Corbului prins băut la volan în Pitești

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Pitești | Poliția Locală Pitești