Românul împuşcat în cap de grănicerii bulgari a murit

de | 17.10.2024 17:01 | Național, Eveniment

Bărbatul împușcat în cap de polițiștii de frontieră din Bulgaria a fost declarat decedat astăzi de către medicii de la Spitalul Universitar din București, transmite observatornews.ro.

În vârstă de 49 de ani, acesta ar fi fost surprins, împreună cu fiul său, în timp ce fura lemne.

Nu era prima oară când mergea pe insula de pe Dunăre, numită ostrovul Srednyak, pentru a lua lemne. Joia trecută, seara, era însoţit de băiatul cel mare în vârstă de 19 ani, autist. Împreună au trecut printr-o zonă unde Dunărea nu este foarte adâncă şi, cel mai probabil, nu au știut că au trecut granița. Între casa bărbatului din Turnu Măgurele şi ostrovul pe care tăia lemne sunt aproape 10 kilometri. Tatăl şi fiul au mers acolo cu o căruţă.

În timp ce tăiau cu drujba un buștean, au fost interceptați de grănicerii bulgari. Circumstanțele incidentului rămân neclare, dar se știe că, în urma unei confruntări, un polițist de frontieră a tras un foc de armă, glonțul pătrunzând prin craniul bărbatului.

După ce bărbatul a fost împușcat, polițiștii bulgari au cerut sprijin medical. Pompierii l-au dus, cu o barcă, pe malul românesc, iar de acolo a fost dus cu ambulanța la aproape 50 de kilometri distanță la Spitalul din Alexandria.

Poliția de Frontieră susține că înainte de tragerea cu armă a avut loc o altercație. La polul opus, tânărul de 19 ani, care se află încă în custodia autorităților bulgare, afirmă că nu a existat o somație și că tatăl său nu s-ar fi opus reținerii în momentul în care agenții l-au surprins tăind arbori pe un ostrov de pe Dunăre.

După câteva zile petrecute în spital, bărbatul a murit. Cinci copii au rămas acum orfani de ambii părinți, deoarece mama lor murise de leucemie.

Foto: observatornews.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Bilanțul activității Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș în primele 9 luni din 2024

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: București | Bulgaria

Ultimele articole