Milionarul Adrian Marțian a fost reținut pentru 24 de ore

de | 18.10.2024 14:38 | Național, Eveniment

Omul de afaceri Adrian Marțian a fost reținut pentru 24 de ore de Poliția Română, după ce a fost predat de autoritățile sârbe în baza unui mandat de aducere.

Potrivit news.ro, acesta este acuzat de nerespectarea măsurilor de încredințare a minorilor, inducerea în eroare a organelor judiciare și participație improprie la trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

Tot în această dimineață, cei trei copii ai săi, cu vârste de șapte, nouă și 11 ani, au fost preluați de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara și plasați într-un centru de plasament.

Referitor la acuzațiile care i se aduc, omul de afaceri a fost rezervat.

Nu voiam să merg nicăieri cu copiii, ce era să fac? Să-i abandonez? Dvs știți care e poziția mea față de autoritățile române. Am ajuns în situtuația asta cu copiii din cauza nedreptății care s-a făcut. (…) Erau 3 răpitori, am vorbit în ialiană cu ei. ( …) Am înțeles că mama nu a respectat înțelegerea făcută cu răpitorii și i-au adus la mine”., a declarat acesta potrivit antena3.ro

Ancheta a fost declanșat după ce cei trei frați au dispărut din județul Hunedoara, unde erau sub supravegherea unei bone, și au fost găsiți în Serbia, împreună cu tatăl lor.

Sursa foto: IGPR

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Asasini plătiți pe un site deschis în România! Mai mulți străini au apelat la serviciile acestora

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Hunedoara

Ultimele articole