Hegemonia CCR – la un moment de răscruce după monstruozitatea (de scandal) Șoșoacă

de | 20.10.2024 18:27 | Național, Din ediția tipărită, Politic

Curtea Constituțională pare să fi devenit, în ultimii ani, mai degrabă apărătoarea politicienilor cu probleme decât apărătoarea Constituției și a democrației. Au fost câteva episode de referință extrem de controversate. Astfel, în 2012, CCR a trimis celebra erată prin care a decis soarta referendumului îndreptat împotriva lui Traian Băsescu. Tot CCR este cea care a grăbit prescrierea faptelor, pentru ca de ea să beneficieze, „întâmplător”, Ioana Băsescu. Pe baza deciziilor CCR au fost închise aproape 5.000 de dosare penale, scăpând de condamnări, la pachet, politicieni, proxeneți, afaceriști și alți cetățeni care au încălcat legea. Nu în ultimul rând, CCR a demontat de fiecare dată orice încercare a parlamentului de a suprima pensiile speciale. Ultima „ispravă” și cea care a generat o undă de șoc este eliminarea din cursa prezidențială a Dianei Șoșoacă pentru că a… „contestat ordinea constituțională”, ceea ce generează un precedent extrem de periculos. USR a depus, săptămâna trecută, o moțiune de cenzură și face apel la toate partidele politice să o susțină.

Elena Lasconi: „De acum înainte nu mai putem merge așa!”

Sursă foto: ediția tipărită.

„Facem un apel către toate forțele politice democratice parlamentare să semneze această moțiune de cenzură, numită «Democrația – în pericol. Economia – distrusă. Românii – sărăciți. Guvernarea Ciolacu trebuie să se încheie! Nu tot ei!». Un mesaj special pentru domnul Nicolae-Ionel Ciucă și colegii săi din Partidul Naţional Liberal: aveți acum șansa de a arăta tuturor dacă sunteți cu românii sau sunteți cu Ciolacu. Și atenție: nu poți fi și cu românii, și cu PSD în același timp.

Guvernul Ciolacu a adus România într-un moment critic: atacul împotriva economiei – scumpiri, împrumuturi, deficit, atacul împotriva justiției, atacul împotriva democrației – fraudarea alegerilor și eliminarea unui candidat din cursa electorală. De acum înainte nu mai putem merge așa! Foștii noștri parteneri de la PNL spun că rămân la guvernare ca să apere țara de PSD și că vor să se asigure că alegerile vor fi organizate corect.

Păi, măi, oameni buni, nu tot ministru PNL era șef la Interne la alegerile precedente, nu tot Greblă era la AEP pe 9 iunie? Ce va fi diferit cu aceiași oameni? Erați la masa guvernului și la alegerile locale și europarlamentare și nu ați oprit toate mișmașurile dovedite cu acte din secțiile de vot. De ce v-ar crede românii acum?

Azilele groazei, tragedia de la Crevedia și multe alte nenorociri s-au întâmplat cu dumneavoastră în guvern. Cum să vă credem că stați stavilă împotriva abuzurilor PSD?

Dragi foști colegi de la PNL, alegerea e foarte simplă. Pe de o parte, aveți de ales între a continua această mascaradă alături de Marcel Ciolacu și a rămâne lipiți la conducta cu bani publici, pe de altă parte,  aveți de ales să serviți în mod real interesul națiunii române. Astfel de momente ne definesc, în primul rând, ca oameni și abia după acea ca politicieni. Curaj, domnilor!” – este mesajul Elenei Lasconi, președintele USR și candidat la președinția României.

Ionuț Moșteanu: „Vom ieși la vot pentru a-l opri pe noul Dragnea care crede că poate controla țara din umbră”

Sursă foto: ediția tipărită.

Și deputatul Ionuț Moșteanu a luat poziție pe marginea deciziei CCR, avansând ideea că în spate se află același PSD care i-a numit la Curtea Constituțională pe judecătorii cu care s-a împiedicat candidatura Dianei Șoșoacă.

„Marcel Ciolacu nu este altceva decât un nou Dragnea, mai perfid și mai periculos. Decizia CCR – dictată tocmai de judecătorii numiți de PSD – de a invalida candidatura unui competitor politic este un abuz fără precedent asupra democrației. Vor să manipuleze alegerile, să-l bage pe George Simion în turul 2, pentru că doar așa crede Marcel Ciolacu că poate ajunge președintele României.

A încercat Ciolacu să ne păcălească, a încercat să pozeze în omul smerit, lipsit de aroganță, să nu enerveze, la fel cum au făcut Năstase, Geoană, Ponta și Dragnea înaintea lui, dar ultima acțiune arată cine este de fapt. PSD nu poate să câștige cinstit alegerile prezidențiale, așa că vor să schimbe regulile jocului prin acțiuni putiniste. Dictatorii mici și lași folosesc instituțiile statului pentru propriile interese. Exact asta a făcut Ciolacu și politicienii numiți de el la CCR.

Nu este prima dată când PSD încearcă să îi păcălească pe români. A încercat și Dragnea să captureze total statul. Am ieșit în stradă și l-am oprit. Acum vom ieși la vot pentru a-l opri pe noul Dragnea care crede că poate controla țara din umbră, cu ajutorul instituțiilor de forță.

Este clar că democrația e în pericol și toate forțele de dreapta ar trebui să se unească în spatele Elenei Lasconi. Nu vom lăsa ca aceste alegeri să fie decise de Marcel Ciolacu înainte de votul românilor.”, a transmis deputatul Ionuț Moșteanu, candidat al USR pentru un nou mandat.

Mihai Coteț: „Decizia Curții Constituționale este Ordonanța 13 la puterea 100”

Liberalii văd în decizia Curții Constituționale a României de a stopa candidatura Dianei Șoșoacă cel mai mare atac la adresa democrației. Nu pentru că ar simpatiza în vreun fel acest candidat care, în sine, e la fel de controversat ca decizia CCR, ci pentru că se creează un precedent extrem de periculos. Potrivit președintelui PNL Pitești, Mihai Coteț, primul nominalizat pe lista pentru Senat, în spate se află doar calculele PSD de a-l scoate președinte pe Marcel Ciolacu.

„Ceea ce mă îngrijorează cu adevărat este lipsa de reacție a societății civile”

Sursă foto: ediția tipărită.

„Am ajuns de la Ceaușescu înapoi la Ciolacu, în doar 35 de ani. Poate credeți că sunt cuvinte dure, dar nimic nu este prea dur atunci când democrația se află într-un pericol fără precedent!

Este adevărat, peste tot în lume democrația se află sub asalt, extremiștii și cei care propăvăduiesc haosul câștigă tot mai mult teren. Personaje care fac circ cu botnițe fac parte din această categorie. Întrebarea este cum rămânem în democrație? Avem un candidat căruia i-au interzis candidatura pentru putinism, pentru neloialitate față de România, pentru neatașament față de Constituție. Dar un candidat fără o condamnare definitivă. Și o instituție care nu poate da sentințe definitive care încearcă să stopeze genul acesta de candidați prin mijloace putiniste!

Hai să facem lucrurile democratic, pentru că avem o Constituție unde nu scrie nimic despre vizitele la ambasada Rusiei, avem o legislație care spune clar în ce condiții poți candida. Ce facem, inventăm noi legi, inventăm o nouă Constituție?!”,  se întreabă, retoric, omul de afaceri Mihai Coteț.

Liberalul a venit și cu argumente pentru care decizia Curții Constituționale s-ar fi luat în birourile PSD.

„De ce este evident că la mijloc a fost mâna PSD? În primul rând, CCR e o instituție politico-judecătorească.

  1. Pentru că cei cinci judecători ai CCR care au interzis candidatura unui cetățean necondamnat, dar cu comportament de condamnat au fost numiți de PSD.
  2. Pentru că, în niciun sondaj, plătit sau neplătit, acest personaj nu intra în turul II. Și, dacă ar fi existat acest risc, ar fi fost doar voința poporului.

PSD vede voturile ca pe niște saci de cartofi care, printr-o manevră abuzivă, pot fi mutați dintr-o căruță într-alta. De mai bine de un an, Marcel Ciolacu se antrenează pentru o finală cu George Simion și suflă în pânzele AUR, pentru că este singura variantă în care ar putea fi preferat de către alegători. Altfel, în ceea ce privește  valorilor morale, nu ne poate reprezenta un ins care nici să ia bacalaureatul la vremea lui n-a fost capabil. Poate fi un bun covrigar, dar nu te poate reprezenta ca președinte.

PSD se vrea partidul stat. Are guvernarea, are Curtea Constituțională, iar acum vrea și președinția. Nu asta mă îngrijorează însă cel mai mult, pentru că PSD este un partid abuziv, cu rădăcini în fostul PCR, via FSN.

Ceea ce mă îngrijorează cu adevărat este lipsa de reacție a societății civile. Decizia Curții Constituționale este cel mai mare atac la adresa democrației, este o Ordonanță 13 la puterea 100.

Sper că între doi covrigi și două vizite pe la Măruță să nu uitați că Ciolacu e doar un Ceaușescu în haine mai bine croite.”, a declarat Mihai Coteț.

Cum răspund liberalii la solicitarea de votare a moțiunii USR

Legat de apelul USR de votare a moțiunii de cenzură pe marginea deciziei CCR, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că solicitarea este „politicianistă” şi lipsită de sens.

Sursă foto: ediția tipărită.

„Am fost foarte impresionat de această solicitare absolut politicianistă, pentru că în momentul de faţă oricine trebuie să se uite la două lucruri absolut exacte: cifrele parlamentare prin care să putem să ducem la bun sfârşit un astfel de demers şi timpul rămas până la momentul în care intră în procedură, se finalizează şi alegerile parlamentare, ca atare este absolut lipsit de sens. Doar că am văzut că un lider de la USR a ieşit şi a spus că nu l-ar deranja să intre la guvernare cu PSD. Mai înţelege cineva ceva?”, a declarat Nicolae Ciucă, întrebat dacă este gata să semneze moţiunea de cenzură anunţată de USR.

Poziția PSD în scandalul CCR: „E nevoie de o reformă a instituției”

Social-democrații neagă că ar fi avut de-a face cu decizia Curții Constituționale prin care Diana Șoșoacă a fost oprită din cursa electorală pentru Cotroceni. Președintele Marcel Ciolacu susține că ar fi nevoie de o reformă a instituției și că CCR nu ar trebui să aibă ultimul cuvânt.

Sursă foto: ediția tipărită.

„Motivarea Curții Constituționale în cazul doamnei Șoșoacă întărește discuția privind necesitatea unei ample reforme a CCR. Această discuție trebuie să plece de la realitatea că procedura actuală transformă CCR într-o instanță care nu îi oferă celui în cauză dreptul la apărare sau recurs. De aceea, consider că între BEC și CCR ar trebui să existe un filtru de legalitate pe care îl poate asigura doar Înalta Curte de Casație și Justiție. De aici trebuie să pornim discuția, pentru a nu exista nicio urmă de îndoială.

Am însă o mare dilemă. Cât de mult trebuie să ai atrofiat mușchiul bunului-simț să susții sus și tare că trebuie ca anumite partide să fie scoase în afara legii pe motiv de extremism, dar apoi să te faci scut pentru cineva care face apologia legionarismului și a urii împotriva evreilor?! Chiar și într-o campanie electorală, există anumite linii roșii care nu trebuie trecute. Pentru a nu arunca societatea românească în urmă cu 50 de ani. Nu voi intra niciodată în acest galop electoral inconștient practicat de unii candidați. Singura discuție rațională și serioasă din societate trebuie să fie legată de reforma CCR. Și asta voi face eu!”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD.

 Material realizat de Iulia Bădulescu.

Sursă foto: ediția tipărită și  Facebook Alina Gorghiu.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonmline.ro:

Peste 250 de autovehicule furate au fost descoperite la frontieră în primele nouă luni ale acestui an

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare: