Un tânăr de doar 25 de ani a murit marți dimineață într-un cumplit accident rutier petrecut între localitățile Peciu Nou și Giulvăz, județul Timiș. Levi, care devenise tată cu doar cinci zile în urmă, plecase de acasă pentru a cumpăra o suzetă pentru fiul său.
Potrivit sursadevest.ro, în timp ce se îndrepta spre casă, un câine i-a sărit în față, iar tânărul a tras de volan pentru a-l evita. Din păcate, manevra a avut consecințe devastatoare: Levi a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism condus de un vecin de-al său, un tânăr de 24 de ani.
Impactul a fost atât de puternic încât Levi a murit pe loc, iar celălalt șofer, în vârstă de 24 de ani, a suferit răni grave și a fost transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Un tânăr în vârstă de 25 de ani a condus un autoturism pe DJ 593, dinspre localitatea Peciu Nou înspre Giulvăz, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula din sens opus, condus de către un tânăr în vârstă de 24 de ani. În urma impactului conducătorul auto în vârstă de 25 de ani a decedat, iar tânărul de 24 de ani a fost rănit şi transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Timiş.
La aflarea veștii tragice, soția sa a fost copleșită de durere, încercând să își pună capăt zilelor. Cei doi tineri erau căsătoriți de un an și se bucurau de fericirea de a deveni părinți.
Oamenii povestesc că Levi și soția sa erau extrem de fericiți că au devenit părinți și că munceau din greu pentru a-și construi o casă în curtea gospodăriei părintești.
Sursă foto: .sursadevest.ro/
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Tâlhărie după un joc de barbut! Trei bărbați din Stolnici au fost arestați preventiv