2.780 de persoane au fost integrate pe piața muncii prin Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș în primele nouă luni ale anului 2024. Mai mult de jumătate dintre cei care și-au găsit un job prin intermediul AJOFM Argeș au peste 45 de ani, 1.578 la număr, 549 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 162 au între 25 și 30 de ani, iar 322 sunt tineri sub 25 de ani. Din totalul persoanelor integrate pe piața muncii, 322 sunt tineri NEET, care nici nu studiază și nici nu au un loc de muncă.
În ceea ce privește mediul de rezidență, 1.699 de persoane provin din mediul rural, în timp de 1.081 sunt din mediul urban. Cele mai multe persoane pentru care a fost identificat un loc de muncă au studii liceale (955), urmate de cele cu studii profesionale (730), gimnaziale (576), 268 având studii universitare.
Din totalul persoanelor încadrate prin AJOFM, 373 fac parte din categoria persoanelor greu și foarte greu ocupabile. Potrivit AJOFM, încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activității de profilare a persoanelor înregistrate în evidențele instituției. În perioada de referință, numărul celor care au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidență ca persoane în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecției sociale privind acordarea indemnizației de șomaj sau cuprinderea în măsuri active a fost de 6.341 de persoane.
La nivel național, 143.147 de persoane au fost integrate pe piața muncii prin Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Dintre acestea peste 70.000 au vârsta peste 45 de ani, 76.586 sunt bărbați și 67. 561 sunt femei.
Foto: ediția tipărită
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Numărul cazurilor de infecţie cu virusul West Nile a crescut în România