Siguranța la utilizarea articolelor pirotehnice: cerințe legale pentru autorizare și avizare

de | 28.11.2024 14:43 | Județean, Administrație, Promo prima pagină

Atenție! Vin sărbătorile și încep să se audă zgomote puternice de petarde. Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Argeș reamintesc că regimul autorizării și avizării periodică a persoanelor fizice și juridice pentru utilizarea articolelor pirotehnice de divertisment în România este reglementat prin Legea nr. 126/1995. Această lege stipulează că atât persoanele juridice, cât și cele fizice trebuie să obțină autorizații de la Inspectoratul Teritorial de Muncă și Inspectoratul Județean de Poliție pentru a desfășura diverse activități legate de materiile explozive, inclusiv fabricarea, depozitarea și comercializarea articolelor pirotehnice. Asigurarea unui înalt nivel de protecție a sănătății publice și siguranței consumatorilor este prioritară, iar utilizarea articolelor pirotehnice este permisă doar persoanelor autorizate, precum pirotehnicienii, semnalează specialiștii.

Astfel, potrit comunicatului remis presei, în conformitate cu prevederile Legii nr.126/1995 modificată, completată şi republicată, persoanele juridice şi fizice care prepară, produc, procesează, experimentează, deţin, tranzitează pe teritoriul ţării, transmit sub orice formă, transferă, transportă, introduc pe piaţă, depozitează, încarcă,  distrug, mânuiesc, comercializează şi folosesc materii explozive, sunt obligate să obţină în prealabil autorizaţia din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă şi a Inspectoratului Judeţean de Poliţie pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea.

În sensul prezentei legi, prin materii explozive se înţeleg explozivii de tipul amestecuri explozive, emulsii explozive, mijloace de iniţiere, fitile detonante, fitile de siguranţă, fitile de aprindere, capse electrice, capse pirotehnice, tuburi de şoc, relee detonante, inclusiv explozivii de uz civil şi articolele pirotehnice.

În vederea autorizării, persoanele juridice şi fizice trebuie să prezinte la Inspectoratul Teritorial de  Muncă, un set de documente, conform anexei care se regăseste pe site-ul ITM Argeş, secţiunea  SSM – Avize, autorizaţii eliberate de către ITM Argeş în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca. Autorizarea se obţine numai la solicitarea celui interesat şi pe o durată determinată, cu posibilitate de prelungire. Autorizaţiile eliberate pe baza prezentei legi se vizează anual de către autorităţile emitente în a căror rază titularul îşi are sediul sau punctul de lucru autorizat. Neprezentarea autorizaţiei pentru viză, în termen de 15 zile de la data expirării acesteia, atrage pierderea dreptului titularului de a efectua operaţiuni cu materii explozive. Materiile explozive pot fi depozitate numai în spaţii special construite şi amenajate pe baza documentaţiilor tehnice avizate de inspectoratele teritoriale de muncă pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea.

Sunt anunțate controale

Vânzarea articolelor pirotehnice se face numai de către persoanele juridice si fizice autorizate în acest sens şi numai în locurile autorizate în condiţiile legii.

”Introducerea pe piaţă a explozivilor de uz civil şi a articolelor pirotehnice este admisă numai în condiţiile în care acestea respectă cerinţele esenţiale aplicabile lor, stabilite de legislaţia în vigoare ce urmăreşte să asigure un înalt nivel de protecţie a sănătăţii umane şi siguranţei publice, protecţia şi siguranţa consumatorilor, precum şi protecţia mediului.

Utilizarea articolelor pirotehnice de divertisment din categoria F2, F3 şi F4, a articolelor pirotehnice din categoria P2, precum şi a articolelor pirotehnice de scenă, se încredinţează numai persoanelor care sunt autorizate ca pirotehnicieni. De asemenea, este interzisă comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2 și  P2, de către persoane  fizice  neautorizate. Autorizarea calităţii de artificier şi pirotehnician se face de către Inspectoratul Teritorial de Muncă pe raza căruia persoana respectivă are domiciliul sau reşedinţa, numai persoanelor care au absolvit cursurile de calificare organizate de furnizori de calificare profesională autorizaţi. Persoanele juridice şi fizice interesate pot consulta legislaţia ce reglementează regimul materiilor expozive: Legea nr.126/1995 modificată, completată şi republicată, H.G. nr.536/2002 modificată şi completată, H.G. nr.95/2011, H.G. nr.1102/2014”, potrvit sursei citate.

De altfel, cei de la ITM Argeș anunță că acțiunile de control și monitorizare a modului în care se respectă prevederile legale se vor desfășura în perioada următoare.

Foto descriptiv. Sursă foto: FB ITM Argeș.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Sprijin în nopțile reci de iarnă. Polițiștii din Pitești ajută persoanele fără adăpost

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: