Pentru a nu duce dorul mâncării tradiționale, un român și-a încărcat mașina cu carne de porc și alte produse din țară și a plecat în Germania. Însă, pe drum, carnea s-a stricat, iar, ajuns la o benzinărie din orașul Cham, mirosul insuportabil care venea din portbagajul său a pus pe jar autoritățile.
Potrivit publicației germane PNP, polițiștii, alertați de situație, au intervenit alături de pompieri echipați cu costume speciale de protecție. În portbagajul mașinii au găsit o jumătate de porc și mai multe capete de porc în stare avansată de putrefacție.
Carnea provenea dintr-o zonă cu risc ridicat de pestă porcină din România și a fost confiscată imediat de autoritățile veterinare, care au dispus distrugerea acesteia în condiții de siguranță.
Produsele alterate au fost transportate în containere speciale, iar mașina bărbatului a fost dezinfectată complet pentru a elimina riscul răspândirii agenților patogeni.
Deși intenția bărbatului a fost să se bucure de gustul preparatelor românești chiar dacă era departe de casă, situația a arătat cât de important este să respectăm regulile sanitare atunci când transportăm alimente.
Foto: PNP/ Schiedermeier
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro