Sute de poliţişti au ieşit în stradă nemulţumiţi de Ordonanţa trenuleţ

de | 08.01.2025 11:45 | Eveniment, Național

Ordonanţa trenuleţ a scos polițiștii în stradă.

Astăzi, 8 ianuarie sute de poliţişti au ieşit în stradă nemulţumiţi de faptul că prin această ordonanță pierd sporul pentru zilele de weekend lucrate sau sărbători legale.

Potrivit reprezentanțiilor sindicatelor, polițiștii vor pierde între 1.500 – 2.000 de lei lunar din venit.

În acest context angajaţii MAI spun că vor recurge la proteste și amenință că nu cor mai asigura paza la alegeri, în cazul în care nu se li se rezolvă revendicările.

Președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din România SNPPC, Vasile Zelca a precizat la Antena 3 CNN că polițiștii pierd „între 1.500 și 2.000 de lei” din venitul lunar.

„Sunt proteste spontane, azi sindicatele vom stabili calendarul de proteste oficial, vor fi mult mai dure. Avem capacitatea să ne organizăm să blocăm sistemul, se va ajunge la refuzul să se lucreze ore suplimentare și în zile libere, sau refuzul pazei secțiilor de vot la alegeri”, a mai precizat Vasile Zelca.

Protestele au loc în: Constanța, Buzău, Cluj Mehedinți, Maramureș.

O parte din polițuști au ales să protesteze miercuri dimineaţă faţă de „Ordonanţa trenuleţ” adoptată de Guvern, donând sânge şi beneficiind astfel de o zi liberă din timpul serviciului. Este vorba despre cei din judeţul Buzău și capitală.

 

Video: Facebook Sindicatul Europol

Foto: captura video

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Autoturism căzut în șanț la Costești! Bărbat de 29 de ani asistat de paramedici

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Buzău | Capital | Cluj | Constanța | Europol | Mehedinți

Ultimele articole