Dan Pavel, un preot din județul Argeș și pasionat de arheologie, a făcut o descoperire spectaculoasă: patru monede dacice, datând de peste 2300 de ani.
Descoperirea a avut loc de Sfântul Ion, pe malul unei râpe, în apropierea unei liziere.
Colegul său din Asociația Dacia Crisius, Davos Tiberius, a împărtășit experiența pe rețelele de socializare, descriind emoția și entuziasmul descoperirii.
Preotul Dan Pavel a făcut o Descoperire FABULOASĂ: Tezaur de Monede Dacice Vechi de 2300 de Ani!Am ieșit la detecție alături de prietenii mei de la Asociația Dacia Crisius și colegul Mihai, într-o aventură de neuitat! Am explorat mai multe zone, iar experiența a fost plină de surprize. În prima zonă, nu am avut prea mult noroc – doar gunoaie și semne că mai fuseseră alți detectoriști. Dar, nu ne-am dat bătuți!
Ne-am îndreptat spre a doua zonă, iar acolo norocul ne-a surâs: am găsit o mulțime de obiecte medievale fascinante – inele, monede de argint, bijuterii și multe altele. A fost o zi extraordinară, plină de descoperiri și adrenalină!La scurt timp, am primit vestea unei descoperiri incredibile din partea colegului nostru, Dan Pavel. Într-o altă zonă de detecție, acesta a descoperit un tezaur de monede dacice vechi de 2300 de ani – o comoară deosebită pentru județul Argeș. Locul a fost conservat, iar arheologii urmează să preia această descoperire istorică.
Felicitări echipei și lui Dan Pavel pentru această reușită uimitoare!”, a scris Davos Tiberius
Sursă foto: Facebook Davos Tiberius
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro