60 de roboți vin la Pitești Arena. Campionatul regional de robotică FIRST Tech Challenge – în premieră, la Pitești!

de | 03.02.2025 15:19 | Pitești, Lifestyle

În perioada 7 – 9 februarie, Pitești Arena va deveni locul de întâlnire pentru pasionații de robotică, unde se va desfășura, în premieră, Campionatul regional de robotică FIRST Tech Challenge. Organizat de Asociația „Nație Prin Educație” în colaborare cu Primăria Municipiului Pitești și Rotary Club Pitești, evenimentul reunește 60 de echipe care vor concura cu roboți proiectați și construiți de elevi, în scopul de a avansa la etapa națională și, ulterior, la Campionatul Mondial din Houston, Texas. Aceasta competiție nu doar că promovează educația STEM, dar oferă și o platformă de dezvoltare personală și profesională pentru tineri, încurajându-i să își dezvolte abilități esențiale pentru viitor.

Asociația „Nație Prin Educație” organizează, în colaborare cu Primăria Municipiului Pitești și cu Rotary Club Pitești, a doua etapă regională din noul sezon al competiției FIRST Tech Challenge România, în perioada 7 – 9 februarie, la Pitești Arena. Potrivit informării administrației locale din Pitești, veți putea urmări în acțiune cei 60 de roboți care vor concura, timp de 3 zile, cu scopul de a trece la etapa națională și, ulterior, după câștigarea premiului cel mare, să reprezinte România la Campionatul Mondial, care se desfășoară în fiecare an, în luna aprilie, în Statele Unite ale Americii – Houston, Texas.

Toate echipele participante se pregătesc intens, încă din luna septembrie, când a fost anunțată tema acestui sezon competițional. Anul acesta, elevii trebuie să construiască roboți care pot atinge înălțimi de 1,5 m, se pot agăța, pot să rămână suspendați de un element al terenului de joc și pot manevra cu dexteritate elemente foarte mici ca dimensiuni.

În cadrul programului, elevii învață, de-a lungul unui sezon de 7 luni, să își formeze o echipă în stilul unui start-up tehnic, făcând recrutări printre elevii mai mici, înființând departamente tehnice, de marketing sau de fundraising. La finalul sezonului, echipele au un robot funcțional, proiectat 3D, asamblat fizic și testat pe terenul de joc, dar și un jurnal în care documentează tot procesul tehnic și creativ, dezvoltând în mod multidisciplinar și într-un cadru non-formal abilitățile elevilor. De asemenea, asociația „Nație Prin Educație” este o asociație non-profit fondată de Dana Războiu, care promovează și susține educația STEM pentru elevii de liceu și mentorii lor. Încă din 2016, asociația este Program Delivery Organization Romania pentru programul internațional FIRST Tech Challenge. Asociația dezvoltă și coordonează toate aspectele proiectului care privesc echipele FTC din România, organizând anual competiții regionale și naționale, dedicate elevilor de liceu. „Nație Prin Educație” susține elevii prin: resurse materiale, organizarea unor cursuri online, tabere de vară, schimburi educaționale și culturale, delegația română pentru World Championship și FIRST Global Robotics Olympics, având ca scop crearea de oportunități educative pentru elevii de liceu români.

Partenerii principali ai programului educațional FIRST Tech Challenge România sunt BRD Groupe Societe-Generale, Dedeman, NEPI Rockcastle, KLG Europe, iar parteneri locali sunt Municipiul Pitești și Rotary Club Pitești.

Sursă foto: FB Primăria Municipiului Pitești.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Iată calendarul Concursului Național ”ȘTIU ȘI APLIC”. Liceenii învăță astăzi pentru un viitor mai sigur

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: BRD | Dedeman | educație | elevi | Pitești | Pitești Arena | Primăria Municipiului Pitești | Rotary Club