În urmă cu aproape doi ani, la doar câteva săptămâni după condamnarea definitivă și trimiterea după gratii a fostului primar al Piteștiului, Gabriela Pendiuc a băgat divorț şi a cerut inclusiv renunțarea la numele pe care l-a purtat o viață și revenirea la numele de domnișoară.
Oarecum surprinzător, fosta primă doamnă a Piteștiului a ales să ceară separarea pe cale legală abia când Tudor Pendiuc a fost declarat vinovat în dosarul în care era acuzat de fapte de corupţie. Asta, deşi pe toată perioada lungă și dificilă a procesului lui Pendiuc, inclusiv când în urma apariției rechizitoriului presa a dezvăluit și niște amantlâcuri cu fosta lui şefă de cabinet, aceasta i-a fost mereu alături soţului său.
Cu toate acestea, dat fiind momentul ales pentru intentarea divorţului, s-a speculat că acesta ar fi fost doar un tertip legal de a salva o parte din averea familiei, în condiţiile în care vila din Pitești, de pe Banat, era pusă sub sechestru încă din 2014, iar prejudiciul calculat din dosarul Publitrans era de 23 milioane lei, sumă imputată fostului primar şi celorlalţi doi condamnați din dosar, Gheorghe Văsîi și Constantin Scarlat.
► Procesul de divorţ a durat cât detenţia lui Tudor Pendiuc
De-a lungul procesului de divorţ, aflat pe rolul Judecătoriei Piteşti, Gabriela Pendiuc a formulat în mod repetat cereri de amânare, ultima fiind încuviinţată la termenul din septembrie 2024 unul dintre motive fiind o posibilă împăcare a părţilor, după cum se arată în încheierea de şedinţă.
Pe 27 ianuarie anul acesta, Tudor Pendiuc a părăsit penitenciarul, fiind eliberat condiţionat de către magistraţii Tribunalului Dâmboviţa. Două zile mai târziu, soţii Pendiuc au avut un nou termen în procesul de divorţ, la care… surpriză: Gabriela Pendiuc a renunţat la acţiune!
Ia act de renunţarea la judecata cererii formulate de reclamanta Pendiuc Gabriela în contradictoriu cu pârâtul Pendiuc Tudor. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată astăzi, 29.01.2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.” – se precizează în minuta şedinţei de judecată.
► Taxă judiciară de aproape 2 miliarde lei vechi într-un alt proces iniţiat de soţia fostului primar
Între timp, Tudor Pendiuc va trebui să mai facă nişte drumuri prin sălile de judecată, pentru a compărea în procesele de revizuire iniţiate atât de către el, cât şi de către alţi inculpaţi din dosar, precum şi în cele care vizează acţiunile de executare silită a fostului primar al Piteştiului, în vederea acoperirii părţii din prejudiciu care îi revine. De altfel, la Judecătoria Piteşti se judecă şi contestaţia la executare înaintată de Gabriela Pendiuc, care a solicitat întoarcerea şi suspendarea executării precum şi partajul bunurilor comune.
În acest dosar, instanţa a stabilit săptămâna trecută o taxă judiciară de timbru în cuantum de 191697,79 lei, Gabriela Pendiuc având dreptul de a formula cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru în termen de 5 zile de la comunicare şi drept de a formula cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în termen de 3 zile de la comunicare.
Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro: