Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, au pus în aplicare în această dimineață un mandat de percheziție domiciliară, în Costești, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
În urma cercetărilor a rezultat că, în perioada martie 2022-februarie 2024, o societate comercială, cu obiect de activitate în domeniul executării lucrărilor de construcții, nu ar fi plătit impozitele și/sau contribuțiile cu retinere la sursă, aspect în urma caruia a fost prejudiciat bugetul consolidat al statului, informează polițiștii argeșeni.
Prejudiciul în această fază a cercetărilor este de peste 152.000 de lei.
De precizat că activitățile de percheziție au fost desfășurate cu sprijinul specialiștilor criminaliști și al luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș iar cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun.
Foto descriptiv: gandul.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Vladimir Ciorbă, patronul Nordis l-ar fi denunțat pe Nicuşor Dan la DIICOT