Astăzi, începând cu ora 11:30, în parcarea exterioară de la Argeș Mall, se va desfășura un exercițiu complex, cu mai multe scenarii, fiind vorba despre stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism, extragerea unor victime rămase încarcerate într-un vehicul, în urma producerii unui accident rutier, dar și salvarea unor persoane de la înălțime, anunță reprezentanții ISU Argeș.
Amintim că până la data de 4 martie se desfășoară evenimentul Ziua porților deschise la toate subunitățile de pompieri din județ, un bun prilej pentru cei prezenți să interacționeze cu pompierii care intervin zi de zi pentru salvarea semenilor.
Cetățenii pot vizita subunitățile de pompieri din județul Argeș, unde vor putea vedea îndeaproape autospecialele și echipamentele de intervenție folosite în misiunile de salvare. Totodată vor avea oportunitatea de a înțelege mai bine activitatea salvatorilor și modul în care aceștia acționează în situații de urgență.
De asemenea, în zilele de 1 și 2 martie, în intervalul orar 10:00-16:00, în incinta centrelor comerciale din municipiul Pitești, strada Tudor Vladimirescu, nr. 37 și comuna Bradu DN65B se vor organiza puncte de informare preventivă pentru cetățeni.
În cadrul acestor activități, toți cei interesați vor avea prilejul să învețe și să exerseze măsurile de prim ajutor de bază.
Evenimentul are ca scop creșterea gradului de conștientizare în rândul populației, asupra importanței dobândirii cunoștințelor de prim ajutor, prin instruirea unui număr cât mai mare de participanți.
Foto: ISU Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Incendiu puternic la mansarda unui bloc. Locatari evacuați de urgență