USR solicită Avocatului Poporului intervenția urgentă pentru remedierea disfuncționalităților platformei CNAS

de | 06.03.2025 13:56 | Național, Politic

USR a solicitat Avocatului Poporului să intervină urgent pentru a aborda problemele majore ale Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate (PIAS), care afectează grav accesul pacienților la servicii medicale și îngreunează activitatea medicilor. Deputatul Adrian Echert a subliniat că sistemul ineficient și blocajele frecvente nu doar că încalcă dreptul constituțional la ocrotirea sănătății, dar generează și un haos administrativ costisitor. În acest context, potrivit informării primate, USR cere ca Avocatul Poporului să inițieze o anchetă și să formuleze recomandări clare pentru autoritățile responsabile, în vederea găsirii unor soluții viabile.

Deputatul USR Adrian Echert a sesizat Avocatul Poporului cu privire la disfuncționalitățile majore și repetate ale Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate (PIAS), gestionată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Blocajele repetate în funcționarea PIAS îi afectează pe pacienți, dar și pe medici și pe furnizorii de servicii medicale, fiind încălcat dreptul constituțional al românilor la ocrotirea sănătății.

”Medicii din România sunt nevoiți să lucreze cu un sistem informatic ineficient”

„În fiecare zi, pacienții și medicii din România sunt nevoiți să lucreze cu un sistem informatic ineficient și depășit care blochează accesul la servicii medicale și crește riscurile pentru sănătatea publică. CNAS trebuie să își asume responsabilitatea pentru aceste disfuncționalități cronice, care trenează deja de ani de zile, iar instituțiile statului trebuie să intervină urgent pentru a găsi soluții viabile. Suntem efectiv sătui să auzim tot la două zile că acest sistem iar nu funcționează. Ceva trebuie făcut urgent și să depășim nivelul promisiunilor neonorate”, declară deputatul USR Adrian Echert.

Sursă foto: FB Adrian Echert

Potrivit sursei citate, problemele PIAS sunt de lungă durată, iar lipsa unor măsuri concrete a perpetuat și agravat situația:

  • Blocajele frecvente și „căderile” sistemului informatic îi împiedică pe medicii să valideze serviciile medicale și pe pacienți să beneficieze de tratamente esențiale. În plus, medicii și furnizorii de servicii medicale sunt suprasolicitați, fiind forțați să își asume responsabilități suplimentare din cauza disfuncționalităților sistemului.
  • Lipsa funcționalității dosarului electronic al pacientului afectează siguranța actului medical și crește riscul de erori.
  • Imposibilitatea CNAS de a emite carduri de sănătate noi, din cauza lipsei materialelor necesare, afectează pacienții care trebuie să dovedească statutul de asigurat prin proceduri birocratice complicate.

„Un model de haos administrativ care a costat România bani, timp și sănătate. Cine și-l asumă? Pacienții și medicii nu trebuie să suporte consecințele unei infrastructuri informatice depășite, pentru care s-au cheltuit sute de milioane de euro. Este momentul ca Avocatul Poporului să intervină pentru a solicita răspunsuri clare și măsuri concrete din partea autorităților responsabile”, adaugă Adrian Echert.

Potrivit sursei citate, USR ”cere Avocatului Poporului să-și îndeplinească atribuțiile prevăzute în legea de funcționare și să inițieze o anchetă cu privire la disfuncționalitățile PIAS și impactul acestora asupra accesului pacienților la servicii medicale. De asemenea, USR solicită Avocatului Poporului să formuleze recomandări clare și ferme CNAS și Ministerului Sănătății pentru adoptarea unor măsuri imediate de remediere a problemelor constatate”.

Foto descriptiv. Sursă foto: FB Adrian Echert

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Elena Lasconi: ”Rusia a ajuns să îl susțină pe față și oficial pe Călin Georgescu”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole