Proiecte ambițioase în Valea Danului. Au fost demarate lucrări importante în infrastructură!

de | 14.03.2025 16:40 | Județean, Administrație

Valea Danului traversează o perioadă de transformare și modernizare, sub conducerea primarului Vasile Preda, care se află la al treilea mandat. Cu un accent puternic pe dezvoltarea infrastructurii și atragerea de fonduri, comuna se pregătește să demareze o serie de proiecte importante, menite să îmbunătățească condițiile de trai ale cetățenilor. Recent, au început lucrările pentru construirea unui pod pe DC243A Bănicești, iar primarul Preda promite că echipa sa va continua să lucreze cu responsabilitate și eficiență pentru a transforma Valea Danului într-o comunitate prosperă și bine conectată.

„Începem cu încredere, construim cu responsabilitate!”, este mesajul transmis de Vasile Preda, primarul comunei Valea Danului, localitate care se dezvoltă frumos în ultimii ani, care a atras investitori, a pus accent pe creșterea calității condițiilor oferite cetățenilor pe toate palierele, grație edilului Vasile Preda, aflat deja la al treilea mandat. Atragerea fondurilor guvernamentale sau europene prin proiecte în învățământ, infrastructură sau apă, canalizare și oferirea unor condiții mai bune de trai cetățenilor din localitate, au reprezentat prioritate pentru edilul din Valea Danului încă din primul mandat.

Potrivit Departamentului de Comunicare al PNL Argeș, recent, primarul Vasile Preda a bifat o nouă investiție importantă pentru localitate. La început de an, profitând de vremea favorabilă, edilul a început deja lucrările în infrastructură. În momentul de față se lucrează la construirea unui pod pe DC243A Bănicești (zona Udeanu), lucrările fiind aproape de finalizare iar alte proiecte importante urmează a fi demarate.

„Începem cu încredere, construim cu responsabilitate! Fundația unei lucrări de succes este să știm clar ce avem de făcut. Am profitat de vremea favorabilă și am început deja investițiile în infrastructură. Facem tot ce depinde de noi pentru a pune în practică, prin muncă, proiectele necesare pentru localitate. Vom continua munca și activitatea în același ritm cu care i-am obișnuit pe cetățeni. Ne concentrăm pe investițiile aflate în derulare și pe cele care urmează a fi demarate în perioada imediat următoare, dar ne dorim să inițiem și alte proiecte prin accesarea fondurilor europene și guvernamentale. Ne dorim dezvoltarea localității pe toate palierele și sunt convins că, prin muncă, încredere și credință vom reuși ceea ce ne propunem!” este mesajul transmis de primarul Vasile Preda, potrivit sursei citate.

Următoarele proiecte care urmează a fi demarate în perioada imediat următoare în comuna Valea Danului sunt:

  • stații de reîncărcare pentru vehicule electrice;
  • asigurarea necesarului de apă potabilă prin foraj la mare adâncime în satul Vernești;
  • loc de joacă Grădinița Vernești;
  • reabilitarea drumurilor comunale în localitate.

„Suntem printre primii care au demarat lucrările de infrastructură, astfel că la Valea Danului am început proiectele importante, profitând de vremea favorabilă. Fiecare pas este gândit cu atenție și responsabilitate pentru a aduce rezultate durabile și de calitate. Îi invit pe cetățeni să fie alături de noi în această perioadă, cu înțelegere și răbdare și să colaboreze cu echipele de muncitori, pentru a asigura succesul acestui proiect important pentru întreaga comunitate. Mulțumim pentru sprijin și încredere! Împreună, facem un pas mare pentru viitor!”, transmite și Georgian Bîrsan, consilierul personal al primarului din Valea Danului.

Foto descriptiv. Sursă foto: PNL Argeș.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Alina Gorghiu: ”Suntem puține în Parlament, aproape deloc în Guvern”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole