A fost capturat soldatul rus sfătuit de soție să violeze femeile din Ucraina, el fiind luat prizonier în regiunea Harkov. Roman Boikovski a fost prins de armata ucraineană în apropierea orașului Izium, potrivit lui Ilia Ponomorev, fost deputat al Dumei de Stat a Federației Ruse, care trăiește în exil la Kiev, după ce în 2014 a fost singurul parlamentar care a votat împotriva anexării Crimeii.
Amintim că în urmă cu aproximativ o lună de zile, o convorbire telefonică dintre Roman Boikovski și soția lui, Olga, a fost interceptată de serviciile de securitate ucrainene. Conversația dintre cei doi a stârnit un val de reacții negative în întreaga lume, după ce oamenii au auzit cum Olga Boikovski își sfătuia soțul să violeze femeile din Ucraina.
Deci da, fă-o acolo. Femeile ucrainene de acolo. Violați-le, da.
Deci aș putea să violez și să nu îți spun nimic?
Da, ca să nu știu nimic, spune vocea femeii, apoi amândoi râd.
Chiar pot? întreabă el din nou.
Da, îți permit. Doar protejează-te, a adaugat ea.
Ok.”
Telefonul implicat în apel a fost urmărit de serviciile de specialitate din Ucraina, fiind localizat în regiunea Herson, în aprilie. Mai mult, s-a descoperit că cele două numere de telefon erau conectate la două conturi de pe o rețea de socializare din Rusia. Acestea aparțineau lui Roman Bikovski, în vârstă de 27 de ani, și soției sale, Olga Bikovskaia, amândoi fiind originari din Orel, localitate din Rusia.
Deși soldatul rus și-a închis contul de socializare, jurnaliștii de la Radio Liberty au reușit să îl găsească printre fotografiile postate de prietenii săi.
Mai mult, anchetatorii au descoperit și alți prieteni și membri ai familiei, iar în cele din urmă, au aflat că Roman face parte din Regimentul 108 de Asalt Aeropurtat din Rusia – unitate cunoscută pentru implicarea sa în anexarea Crimeii în 2014.
Se pare că soții s-ar fi stabilit în peninsula Crimeea ocupată de ruși.
Jurnaliștii au reușit să găsească și contul soției rusului, Olga Boikosvki, care la momentul respectiv era deschis. Pe 13 aprilie, însă, a fost șters și acesta. Spre dezamăgirea acestora, anchetatorii au avut totuși destul timp să găsească imagini, pe contul Olgăi, cu bărbatul identificat drept Roman Boikovski. Prin urmare, anchetatorii au primit încă o confirmare că acesta era cuplul devenit „celebru” în urma conversației telefonice indignante.
Radio Liberty a contactat telefonic cuplul, apelând numerele descoperite. Bărbatul a spus că nu se află în regiunea Herson și imediat ce a fost informat că la capătul celălalt se află reporteri, a negat cu vehemență că el ar fi cel din înregistrarea audio. În ciuda spuselor lui, Radio Liberty a menționat că vocea lui se potrivea cu cea a bărbatului din conversația telefonică revoltătoare.
Soția acestuia, Olga, a răspuns și a confirmat că soțul ei este în Sevastopol, acolo unde ar fi tratat pentru o rănire. După aceea, a întrerupt rapid apelul, iar contul ei de socializare a dispărut.
Conversația șocantă dintre cei doi soți a fost făcută publică pe 12 aprilie, atunci când președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a acuzat cu tărie trupele rusești, care au invadat teritoriul ucrainean, că au comis sute de violuri asupra femeilor, dar și asupra unor copii, printre aceștia fiind chiar și un bebeluș.
În zone eliberate de ocupanţi, înregistrarea şi anchetarea unor crime de război comise de către Rusia continuă. Aproape zilnic, găsim noi gropi comune. Mii şi mii de victime. Sute de cazuri de torută. Continuăm să găsim cadavre în canalizări şi beciuri.
Sute de cazuri de viol au fost înregstrate, inclusiv ale unor fete tinere minore şi unor copii. Inclusiv al unui bebeluş! E înfricoşător numai să vorbeşti despre asta”, a declarat la momentul respectiv liderul ucrainean, Volodimir Zelenski.