(Video) Papa Francisc a binecuvântat mulţimea de oameni din Piaţa Sfântul Petru

de | 20.04.2025 19:03 | Național, Lifestyle

Credincioșii aflați astăzi la Vatican au avut parte de o surpriză în momentul în care Papa Francisc și-a făcut apariția atât la balconul bazilicii Sfântul Petru cât și cu papamobilul. Acesta a binecuvântând mulțimea de oameni adunată în piața Sfântul Petru.

Papa Francisc

Foto: captura video X @CatholicNewsSvc

Aflat încă în covalescență după pneumonia gravă pe care a suferit-o de curând, Suveranul Pontif a apărut la balconul bazilicii de unde a oferit binecuvântarea tradițională „Urbi et orbi” și anume „Paște Fericit”.

Acesta nu a participat la niciun ritual din Săptămâna Mare, fiind încă în covalescență după cele aproape 40 de zile petrecute în spital din cauza unei pneumoni bilaterale.

Suveranul Pontif a binecuvântat astăzi, în ziua de Paște, miile de credincioși aflați în piață: tineri, vârstnici, copii și bebeluși.

O altă apariţie surpriză a Suveranului Pontif a avut loc ieri în bazilica Sfântul Petru, acolo unde a mers pentru a se ruga, înainte de celebrarea Vigiliei Pascale din Sâmbăta Sfântă.

Potrivit Antena3 CNN Papa Francisc s-a întâlnit în prima parte a zilei cu JD Vans, vicepreședintele SUA.

 

Video: Antena3 CNN / X @CatholicNewsSvc

Foto: captura video X

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Tragedie în Noaptea de Înviere. Un tânăr și-a pierdut viața într-un incendiu

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole