Este doliu în lumea fotbalului românesc. Constantin Bâtlan, fost jucător al Universității Craiova, s-a stins din viață astăzi, 17 mai, la vârsta de 83 de ani. Vestea tristă a fost anunțată de clubul din Bănie, care i-a adus un omagiu pe rețelele sociale.
Trupul neînsuflețit al fostului jucător a fost depus la Biserica Ungureni, iar înmormântarea va avea loc luni, 20 mai, la ora 12:00.
Veste tristă: astăzi ne-a părăsit Constantin Bâtlan, fostul jucător al Științei. Mulțumim pentru toate amintirile de neuitat.
Trupul neînsuflețit a fost depus la Biserica Ungureni, iar înmormântarea va avea loc luni, ora 12:00. Dumnezeu să-l odihnească în pace! ”, au transmis reprezentanții Universității Craiova.
Potrivit gsp.ro, Titi Bâtlan, originar din Constanța, a debutat în prima ligă a fotbalului românesc în anul 1959, în tricoul echipei Farul Constanța. Ulterior, a evoluat la Universitatea Craiova în două perioade, între 1960-1962 și 1964-1972, fiind unul dintre jucătorii emblematici ai formației oltene. Între 1962 și 1964 a jucat la Poli Timișoara, iar cariera sa de fotbalist s-a încheiat la Electroputere Craiova.
După retragere, Constantin Bâtlan a rămas apropiat de fotbal și de clubul pe care l-a iubit, îngrijind terenul de joc al echipei din Bănie. Pentru devotamentul său, a fost supranumit „Părintele gazonului”.
Sursă foto: Facebook Universitatea Craiova
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Polițiștii argeșeni, în mijlocul elevilor de la Școala Gimnazială Nr.1 Costești