Astăzi, 19 mai, Bursa de Valori București (BVB) a deschis pe verde, cu aprecieri de peste 3%, după ce Nicușor Dan, candidat cu orientări pro-europene, a câștigat alegerile prezidențiale din România, scriu cei de la economedia.ro.
Potrivit sursei citate toți indicii principali ai bursei au fost pe plus.
De exemplu indicele principal BET se aprecia cu 3,37%, la 17.325,36 puncte, chiar la deschiderea pieței.
Totodată acțiunile Fondul Proprietatea raportau creșteri chiar de peste 5%, în timp ce Teraplast, Transgaz, One United și Banca Transilvania se apreciau cu peste 4%. Creșteri de peste 3% raportau și OMV Petrom, Aquila, Nuclearelectrica și Medlife, conform economedia.ro.
UPDATE
Bursa a accelerat creșterea după ora 10:00, indicii fiind apreciați cu peste 4% iar câștigurile unor companii au urcat cu până la 6-7%, mai anunță sursa citată.
Iată câteva exemple: Teraplast – plus de 7,53%, Transgaz – plus de 7,24%, Fondul Proprietatea – plus de 6,98%, Medlife – plus de 6,42%.
Foto: unsplash.com
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Cod galben de ploi torențiale și vijelii valabil în toată țara