În urma mai multor sesizări primite din partea cetățenilor privind circulația animalelor pe domeniul public, polițiștii locali din cadrul Serviciului Control – Poliția Locală Pitești au desfășurat, în seara zilei de 12 iunie 2025, o acțiune inopinantă în zona Turcești.
În timpul intervenției, oamenii legii au identificat un bărbat care se deplasa pe carosabil cu o turmă de aproximativ 50 de oi, blocând traficul rutier și pietonal și generând disconfort locuitorilor din zonă.
În urma celor constatate, oamenii legii l-au amendat pe bărbat.
Pe lângă sancțiune, bărbatul a fost obligat să curețe domeniul public și să modifice traseul de deplasare al turmei, astfel încât animalele să nu mai ajungă pe străzile orașului.
Zona Turcești se află sub monitorizare permanentă, iar bărbatul în cauză nu este la prima abatere.
Potrivit Poliției Locale Pitești, acesta se află la a treia sancțiune de acest tip, iar autoritățile au sesizat deja instituțiile competente pentru luarea unor măsuri legale suplimentare.
Alte nereguli constatate de Poliția Locală Pitești
Tot în perioada 10 – 12 iunie, în urma controalelor efectuate de polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Construcții, Mediu și Activități Comerciale, au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 22.400 lei.
Printre măsurile dispuse se numără suspendarea activității unei unități de alimentație publică și constatarea unei infracțiuni legate de construcția ilegală într-o zonă de monument istoric, fapta fiind sesizată organelor de cercetare penală.
Autoritățile anunță că astfel de acțiuni vor continua în perioada următoare pentru menținerea ordinii și respectarea legii în municipiul Pitești.
Sursă foto: Poliția Locală Pitești
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro