Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila face astăzi, 18 iunie o vizită de lucru în municipiul Piteşti.
Acesta va vizita 3 obiective de investiţii finanţate prin CNI după cum urmeză:
– la ora 14:00 – baza sportivă din Parcul Ştrand (stadiu – se apropie recepţia lucrărilor)
– la ora 14:30 – creşa medie ,,Maria Teiuleanu”(stadiu – lucrări în derulare)
– la ora 15:00 – creşa mică ,,Albina” (stadiu – lucrări recepţionate).
Anunțul a fost făcut de reprezentanții Primăriei Pitești.
În urmă cu două zile Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara a organizat Ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa ministrului Cseke Attila Zoltán, potrivit opiniatimisoarei.ro.
De profesie avocat, acesta a fost senator de Bihor din partea UDMR în legislatura 2008-2012 și fost ministru al sănătății în guvernul Boc II. Din decembrie 2020 Cseke Attila a fost ministrul Dezvoltării, Administrației și Lucrărilor Publice, în guvernul Cîțu, iar din octombrie 2021 a devenit și ministru interimar al sănătății. În luna decembrie a aceluiași an acesta a fost ministru al dezvoltării, lucrărilor publice și administrației în guvernul Ciucă
Foto: capital.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: