Proiectul de infrastructură rutieră din România avansează rapid, cu peste 90% finalizare pe ultimii 12 km ai drumului expres dintre Craiova și Pitești, iar circulația pe noua conexiune va fi deschisă în iulie, facilitând legătura directă între Craiova și București pe o distanță de 231 km.
Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a anunțat luni printr-un mesaj publicat pe pagina de Facebook că în luna iulie se va putea circula pe drum de mare viteză între Craiova şi Bucureşti după încheierea lucrărilor la drumul expres Craiova – Piteşti. Potrivit acestuia, lucrările pe ultimii 12 kilometri ai drumului expres Craiova – Piteşti se află la un stadiu de 90%.
”Se apropie finalizarea conexiunii rutiere dintre DEx12 (Craiova – Pitești) și A1 (Pitești -București)!
Antreprenorul român (UMB) a ajuns la un stadiu fizic de peste 90% pe ultimii 12 km ai primului drum expres din România.
În luna iulie se va circula circula pe drum de mare viteză (DEx12 și A1) între Craiova și București (231km).
Contractul, finanțat prin Programul Transport 2021-2027, are o valoare de 754,92 milioane de lei (fără TVA).
DEx12 (Craiova -Pitești) are o lungime totală de 121 km.”, a transmis directorul CNAIR, Cristian Pistol.
Sursă foto: FB Cristian Pistol.
Citiți, de aseemnea, pe anchetaonline.ro:
Percheziții în România și Ungaria! Fraudă cu carduri bancare