Guvernul a aprobat ieri prelungirea plafonării adaosului comercial pentru alimentele de bază, până la 30 septembrie 2025.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), măsura are ca scop combaterea creșterii excesive a prețurilor și protejarea puterii de cumpărare a populației.
De asemenea, se continuă şi protejarea fermierilor români de importurile de produse din Ucraina, prin menţinerea obligativitatăţii licenţierii, până la 31 decembrie 2025.
Este responsabilitatea noastră să protejăm fermierii și consumatorii români. Decizia de prelungire a plafonării adaosului comercial pentru alimentele de bază a fost luată pentru a proteja în continuare puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici și medii. De asemenea, continuăm să protejăm fermierii români de importurile de produse din Ucraina și menținem obligativitatea licențierii pentru astfel de importuri. Fac un apel către toți procesatorii români să își asigure materia primă de la fermierii noștri, pentru a ajuta producția românească”, a declarat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuț Barbu.
Măsurile adoptate vizează operatorii economici din întregul lanț agroalimentar – producători, procesatori, comercianți și are un impact direct asupra sprijinirii categoriilor sociale vulnerabile, în acord cu principiile Pilonului european al drepturilor sociale.
Potrivit Agerpres.ro, lista alimentelor cu adaosul plafonat cuprinde: pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300-500 grame, fără specialități; lapte de vacă de consum 1 l, grăsime 1,5%, cu excepția UHT; brânză telemea de vacă vrac; iaurt simplu din lapte de vacă, 3,5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame; făină albă de grâu ‘000’ până la 1 kg; mălai până la 1 kg; ouă de găină calibrul M; ulei de floarea-soarelui până la 2 l; carne proaspătă pui; carne proaspătă porc; legume proaspete vrac; fructe proaspete vrac; cartofi proaspeți albi vrac; zahăr alb tos până la 1 kg; smântână – 12% grăsime; unt până la 250 grame; magiun până la 350 grame.
Sursă foto:
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro