Fostul președinte al României, Ion Iliescu, internat de aproape două luni la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din București, se află în continuare în stare gravă, potrivit unei informări oficiale transmise astăzi, 4 august 2025, de unitatea medicală. Acesta este în continuare internat la terapie intensivă
În legătură cu starea de sănătate a domnului Ion Iliescu, internat în cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, vă informăm următoarele:
Starea generală a pacientului se menține la fel de gravă, cu afectarea severă a funcției respiratorii și persistența disfuncțiilor multiple de organ.Beneficiază de îngrijire medicală avansată în secția de terapie intensivă, sub supravegherea echipei medicale multidisciplinare.”, a transmis unitatea medicală
Ion Iliescu, în vârstă de 95 de ani, s-a prezentat la spital pe 9 iunie, acuzând probleme respiratorii. În urma investigațiilor amănunțite, acesta a fost diagnosticat cu cancer pulmonar. Având în vedere starea sa generală și istoricul medical, medicii au decis internarea de urgență și monitorizarea atentă în cadrul unității ATI.
Fostul președinte se află de aproape două luni sub supravegherea permanentă a unei echipe medicale multidisciplinare, care încearcă să-i stabilizeze funcțiile vitale.
Sursă foto: gandul.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Elevii români au strălucit la Olimpiada Internațională de Informatică! Au obținut 4 medalii de aur