Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, care vizează infracțiunea de agresiune sexuală asupra unui minor, în formă continuată.
Totul a început pe 21 iulie 2025, când polițiștii au fost sesizați despre faptul că un individ necunoscut ar fi agresat o fetiță de doar 11 ani. Concret, în cursul lunii iulie 2025, acesta ar fi atins-o în zonele intime și ar fi sărutat-o, în repetate rânduri, chiar în apropierea blocului unde micuța locuiește.
În urma investigațiilor, oamenii legii au reușit să îl identifice pe agresor: un tânăr de 24 de ani, din Pitești, care a fost depistat și condus la sediul poliției pentru audieri.
Pe 30 iulie, în urma administrării probatoriului, acesta a fost reținut pentru 24 de ore. În ziua următoare, a fost prezentat în fața magistraților de la Judecătoria Pitești, iar instanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Oamenii legii au finalizat cercetările în acest caz, iar pe 20 august dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.
Sursa foto: Observator/ descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Avertismentul ASF! Escrocherie cu criptomonede pe WhatsApp și Telegram